Povestea Cubei pentru cei care nu au răbdare să citească cele 25.000 de cuvinte pe care le-am scris. Să vedem dacă reușesc o sintetizare cu liniuțe. Sau o structură de genul “Top 10 experiențe de făcut în țara trabucului”.
Când am fost în Cuba: la sfârșit de ianuarie și început de februarie. A fost perfect: am avut zile fierbinți cu 28 de grade, am avut ploaie caldă o juma de zi în Havana și o juma de zi în Viñales.
Cu cine și de ce: cu Dan Mirică pentru că mi-am dorit locuri mai puțin turistice, într-un grup mai mic, care să aibă răbdare să descoperim pe îndelete oameni și locuri și nu să bifăm o listă de obiective. M-aș mai duce cu el? Oooo, da, chiar dacă poate nu aș mai sta atât de mult cu ei să fotografiem mașini pe Malecon, tot cu fotografii lui mi-ar plăcea să povestesc Daiquiri-ul din fiecare seară. M-aș încumeta să organizez și singură excursia în Cuba, ceea ce mi-a fost teamă să fac înainte să ajung acolo și să văd că, în afara de transport care pare mai greu de controlat, restul e rezolvabil.
A fost scump sau așa s-așa: Cuba nu e o țară ieftină. Merită, însă fiecare bănuț. Asta dacă ești pregătit să te întorci puțin în timp. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să ajungă măcar o dată în Cuba: pentru a conștientiza unde am fi putut ajunge și unde suntem și pentru a vedea cum se trăiește viața.
Ce mi-a plăcut:
– Trinidad: pentru că aici vezi Cuba neturistică într-un orășel extrem de turistic; pentru casele colorate care nu au geamuri, au doar gratii la ferestre și care au aparținut unor doni spanioli putred de bogați după urma trestiei de zahăr sau a comerțului cu sclavi; pentru jucătorii de domino din Plaza Mayor; pentru cântărețul de pe treptele Bisericii Sfintei Treimi; pentru Valle de los Ingenios cu mocănița ei, cu turnurile ei, cu moșiile ei cu tot; pentru caii care îi lovesc pietrele străduțelor înguste atunci când merg să-și ia turiștii în spinare; și, poate cel mai important, pentru Nuvia și familia ei.
– Viñales: pentru jumătatea de zi din spinarea lui El Chulo; pentru dimineața în care l-am urmat pe Dan pe câmpuri și am dat de Bernardo; pentru seara de salsa din mijlocul satului în care am trăit cu senzația că pot oricând să văd mai mult decât dans desfăşurându-se în fața ochilor mei; pentru creveții și priveliștea de la Balcon del Valle; pentru ploaia care și-a văzut de dans chiar dacă ne-a stricat nouă răsăritul; pentru copiii care jucau fotbal desculți pe strada prăfuită la fel cum jucam noi castelul când eram mici; pentru balansoarele de pe fiecare prispă a fiecărei case în care își odihneau trupurile los campesinos; pentru oamenii călare pe care îi vedeai la tot pasul, fie că vorbim de biciclete, fie că vorbim de cai.
– Havana: pentru zumzetul permanent al străzii, indiferent de oră; pentru miile de mașini colorate care dau extrem de bine în fotografii dar care riscă să își dea duhul la fiecare semafor; pentru Malecon cu îndrăgostiții lui care se sărută de te fac să roșești…sau să îți plouă în gură; pentru vânzătorii care își strigă marfa pe străzile din Habana Vieja; pentru măturătorul care își începe dimineața la birou dansând cu mătura lui iubită de parcă pentru asta s-a născut, ca să danseze salsa în timp ce face bec străzile din Plaza Vieja; pentru oamenii care își văd de viață în văzul tău, al turistului băgăcios, fără rezerve sau temeri, ba te mai și invită în casa lor să îți mai povestească una alta.
– cocktail-urile. Oricare: Cuba Libre, Daiquiri (am băut unul și la Floridita lui Hemingway…nu, nu a fost cel mai bun că, oricum, cel mai ieftin nici nu mă așteptam să fie), Mojito, Piña Colada. Oricând: la 10 dimineața, la 3 după amiaza sau la 12 noaptea. Oriunde: pe plaja Ancon, în paladar în Viñales, la Floridita lui Hemingway, pe terasa cazării din Havana. Nu știu dacă sunt eu mare prietenă cu alcool-ul în țară, însă în Cuba nu știu dacă am cumpărat două sticle de apă în 14 zile.
– oamenii. Toți. Deschiderea lor. Veselia lor. Modul în care abordează viaţa, cu optimism şi dans.
Ce mi-ar mai fi plăcut sau ce aş face altfel:
– aș sta mai mult în Pinar del Mar. Însă: aș pleca de nebună pe poteci să descopăr locuri și oameni la care se ajunge greu. M-aș aventura spre un răsărit în Los Acuaticos, un fel de sat în care mai există acum doar două familii (interesant însă pare drumul până acolo). M-aș duce la un apus și la Finca Agroecologica el Paraiso. Aș lua o bicla și aș porni spre Finca de Raul Reyes și Cueva de la Vaca. Cu toată indiferența mea față de plajă, aș aloca vreo câteva ore și pentru Cayo Jutias;
– aș rămâne pentru un apus de soare pe Malecon în Cienfuegos;
– aș lăsa o zi și pentru Topes de Collantes National Park lângă Trinidad ca să mă bucur de Salto del Carbuni, cea mai înaltă cascadă din Caraibe. Și, dacă tot sunt în zonă, aș mai da o fugă și la El Nicho, tot pentru cascade;
– mi-ar plăcea să ajung și în: Matanzas, Santiago de Cuba, Baracoa (cel mai vechi oraș din Cuba), Sancti Spiritus, Santa Cruz del Norte, Boca de Guama (peninsula de Zapata);
– aș încerca să ajung și în Jardines del Rey, măcar în Cayo Coco pentru flamingo roz. Și în Holguin (măcar pentru culoarea apei în Guardalavaca). Și poate în Playa Larga.
M-aş mai întoarce în Cuba? Întrebarea e greşit adresată. Când mă voi întoarce în Cuba e mai corect formulat.
Mulţumiri ca la Oscar:
– lui Dan Mirică pentru că a organizat, s-a preocupat și a fost acolo cu noi;
– lui Juan pentru că ne-a dus în siguranță și la timp peste tot, având grijă să nu pierdem apusuri sau răsărituri; pentru că m-a lăsat să îi stric copilul cu mici răsfățuri și să îl chinui în jocuri și provocări pentru mai mult de o săptămână; pentru că datorită lui am cunoscut-o pe Yinet, o cubaneză frumușică și isteață, soția lui, care și acum îmi scrie și mă întreabă de sănătate;
– Nuviei și părinților ei pentru deschidere, pentru povești, pentru râsul ei vesel care îmi răsună în urechi de fiecare dată când mi se pare că viața mea e grea sau nedreaptă;
– colegilor mei pentru că mă distrez și acum când mă uit peste fotografii și mai văd un picior de Ovidiu, un cot de Iulian sau un Cristi întreg care înfrumusețează cadrele altfel nereușite. Și pentru că au avut răbdare unii cu alții. Și pentru că au râs mult. Și pentru că au dormit în mașină ca să am eu fotografii pentru șantaj. O să mă umplu de bani. Sau, măcar, de cazări mai ieftine în Europa;
– cubanezilor pentru lecțiile pe care le-am primit, pentru zâmbetele copiilor când primeau cadou pixuri, pentru lumina din ochii fetelor când le-am dăruit rujuri.
Și iar, ca și în Liban, îmi mulțumesc mie. Bravo, pişcoţel, ai ales bine și de data asta! Chiar dacă ți-a luat ani buni înainte să te decizi. Măcar ai făcut-o înainte de Covid 19…
Hasta siempre, Comandante!