Scriu mult. Povestesc mult. Tocmai din cauza asta, se cere sumarizarea experiențelor mele de călătorie într-un articol care să joace rol de cuprins. Sau de rezumat. În care să zic pe repede înainte ce mi-a plăcut, ce aș face altfel, cui mulțumesc și dacă m-aș mai întoarce în Liban. Ia să vedem dacă îmi iese! Cu buleturi!
Ce mi-a plăcut:
– fiecare oraș pe care l-am vizitat: Byblos pentru că are cele mai faine terase; Tripoli pentru priveliștea din cetate; Sidon pentru Souk și negustorii lui; Tyre pentru portul de vis; Bsharre pentru mănăstirile săpate în stâncă; Deir el Qamar pentru casele acoperite de flori; Beirut pentru Zaytouna Bay;
– natura: îmi imaginez că Cedrii lui Dumnezeu merită câteva ore alocate doar pentru a-ți asculta gândurile la umbra lor; Valea Qadisha te lasă cu gura căscată dacă îți dai răgazul să pornești la pas pe traseele deloc puține care te vor purta printre locuri pline de istorie;
– mâncarea: să te ferească Dumnezeu să ajungi în Liban în timpul vreunei cure de slăbire. Ți se va da peste cap tot planul referitor la calorii, ore de masă, combinații de alimente.
– muzica: da, vere, e ritmul ăla care te face să te trezești că scuturi din diverse, deși tu nu ai știut niciodată să scuturi din ăle diverse. Și o să trec tot aici și spectacolul făcut de o dansatoare din buric acasă la dansul din buric;
– oamenii: cred că a fost locul unde i-am simțit pe oameni extrem de deschiși și de dornici să te ajute dezinteresat. În plus, cântă și dansează cu un chef molipsitor, fără să fie neapărat prea preocupați de limite;
– Sonică a avut ce să fotografieze: apusul de la Harissa; pescarii în Tyre; Tripoli văzut din Cetatea Raymond de Saint-Gilles; străduțele ascunse ale Byblos-ului; țurțurii și troienele din Bcharee; Sea Castle din Sidon; palatul Beitedinne; peștera Jeitta (pe asta o trec pentru imagini de vis care nu pot fi fotografiate);
– istorie (că poate citește și Elie și mă trezesc că mă trage de urechi): Doooamne ferește, deci la capitolul istorie nu știu ce să enumăr și ce nu. Eu cred că în Liban la fiecare colț de stradă există ceva ce are legătură cu fenicieni, greci, romani, otomani, francezi și alte nații care nu îmi vin acu’ în minte. Așa că Byblos, Tripoli, Baalbeck, Deir al Qamar, Sidon, Tyr, Anjaar, Muzeul Național din Beirut sunt un must see dar lista nu este exhaustivă.
Ce mi-ar fi plăcut să mai văd sau ce aş face altfel:
- Souk-uri: clar mi-aș aloca mai mult timp. În fiecare oraș în care am ajuns, piețele erau extrem de vii. Poate cel mai fain Souk a fost cel din Sidon, deși s-ar putea să fiu ușor subiectivă.
- Aș rămâne câte o noapte în fiecare oraș. Și de dragul lui Sonică, însă și pentru mine. Sunt sigură că o seară în portul din Byblos este un spectacol.
- Mi-aș lua timp și aș pleca hai hui pe Valea Qadisha ca să îi descopăr fiecare cărare, până m-aș plictisi de atâtea mănăstiri săpate în stâncă și până plămânii mei s-ar revolta de la atâta aer curat.
- Aș merge să vizitez Batroun și aș da o fugă și până la Cascada Baatara Gorge. Și m-aș opri vreme de o zi și în Kobayat. Pe urmă m-aș muta în Valea Beeqa și mi-aș stabili tabăra în Zahle.
- Aș închiria apartamente, nu aș mai sta la hotel. Nu că hotelurile nu ar fi grozave, însă strict pentru interacțiunea cu localnicii care o să îți dea mereu hint-uri referitoare la unde să mergi și cu ce să ajungi.
Hai, spune şi câteva chestii nasoale:
- Nu e chiar ieftin;
- Nu ştiu câţi s-ar încumeta să închirieze o maşină şi să se arunce în traficul din Liban. Iar fără maşină, mie una mi se pare dificil să te deplasezi între oraşe. Rămâne varianta Uber. Sau şofer închiriat de la agenţiile de turism;
- Problema cu curentul electric: în Beirut au pene dese de curent care sunt, de obicei, rezolvate de generatoarele hotelului;
- Nu mai ştiu dacă era o chestiune răspândită, însă am avut străzi ale căror denumiri erau liniuţă puncticel sub ea şi un şerpişor cu nările deasupra capului. Şi exact aşa m-am chinuit să le găsesc pe hartă.
Te mai duci? Dap, este una din puţinele ţări în care chiar mi-ar plăcea să mă întorc cândva.
Hai, loveşte-ne cu mulţumirile!
- Eturia, pentru că au avut curajul să nu anuleze excursia deși proteste, deși ploaie, deși MAE. Și tot Eturiei pentru Sabrina, eroina care a încercat să îi țină piept lui Elie întâiul (ca să îi diferențiem cumva); și tot Eturiei pentru Minerva, prietena pe care o am din ianuarie în Cluj;
- Sabrinei pentru mama pe care o am din ianuarie la Constanța;
- Grupului în care nu cunoșteam pe nimeni și care a avut răbdare cu fotograful amator din mine; și tot lor pentru că (cei mai mulți) au știut să depășească momentele mai puțin plăcute făcând haz de necaz;
- Libanului pentru unele dintre cele mai reușite fotografii ale lui Sonică, pentru emoțiile pe care le-am trăit în fiecare oraș al lui, pentru istoria care am simțit de multe ori că mă copleșește;
- Lui Elie întâiul: pentru povești, pentru glume, pentru sprinturile care porneau când te așteptai mai puțin și păreau a nu se termina vreodată; pentru jde milioanele de detalii pe care le-am uitat imediat ce termina de vorbit; pentru pasiunea cu care și-a prezentat țara și pentru oftatul sincer de la finalul programului, fericit că a apucat să spună tot ce avea în plan;
- Lui Elie care ne-a dus în Anjaar: pentru o abordare diferită, pentru umor, pentru poveștile din viața de zi cu zi, pentru că ne-a lăsat să îl cunoaștem dincolo de jobul lui, deși ne cunoșteam de câteva ore;
- Lui Mohammad: pentru că am avut senzația că mereu are grijă de noi, dincolo de a conduce autocarul; pentru răbdare, pentru calm, pentru respect. Și pentru zâmbet.
Şi mie. Îmi mulţumesc mie pentru că m-am încăpăţânat să plec în Liban de Revelion şi nu am aşteptat Paştele, aşa cum mă sfătuiau 90% dintre cei care îmi știau planurile. Bravo, Gogule, bună treabă! Că doar știm cu toții cum am petrectut Paștele lui 2020.