Aveam să aflu și mai multe despre muncă, efort, talent și dăruire în seara pe care am petrecut-o în Pojorâta. Costin s-a gândit că ne-ar prinde bine să învățăm de la cei mai buni. Așa că a adus-o, cu condei și culori, pe doamna Viorica Flocea pe care o mai văzusem pe la târgurile din București. Femeia, extrem de pasionată și atentă să ne învețe pe noi, o adunare de duduițe și doamne, să mânuim condeiul. Mai întâi, ne-a spus semnificația culorilor: roşul simbolizează sângele, focul, dar şi dragostea şi bucuria de viaţă; galbenul lumina, tinereţea şi fericirea; verdele simbolizează renaşterea naturii, speranţa şi rodnicia; albastrul vitalitatea şi sănătatea. Există şi o semnificaţie a liniilor şi figurilor prezente pe oul încondeiat: spirala înseamnă eternitate, linia verticală simbolizează viaţa, iar cea orizontală moartea, dreptunghiul ar semnifica gândirea şi cunoaşterea.
A fost așa cum îmi amintesc din copilărie când, la bunica în casă, se strângeau vecinele la șezătoare. Am râs cu lacrimi, am încurajat frenetic din public pe cele care au găsit curajul și răbdarea să încerce să traseze linii drepte, colorate, pe o coajă subţiiiiriiică de ou. Cu o chișiță, adică bucățica aia de lemn cu vârf metalic prin care trece un fir de păr de porc. Pe care se tot usca afurisita de culoare, înainte să apucăm să tragem măcar o linie șerpuindă, dacă dreaptă oricum nu ne ieșea. S-a povestit mult, s-a glumit și mai mult, a fost ca o adunare de prietene de vârste diferite.
Daaaa, multe am mai învățat despre închestritul oului! Deja aveam impresia că sunt expert în domeniu. De unde să știe biata de mine că nu văzusem mai nimic? Și că urma să am parte de gură căscată la Muzeul Oului din Vama. Mă și enervasem nițel când am văzut unde ajungem. Biiine, eram și după un răsărit complet ratat cu Sonică, după ce urcasem pe niște dealuri să surprindem cât mai de cu noaptea în cap tabieturile zilnice ale soarelui. Numa’ că și eu și Sonică, doi adormiți, am făcut ceva setări care ne-au nenorocit toate fotografiile. Așa că, plini de spumele mării, la care se adaugă iarăși faptul că ajunsesem într-un sat în care s-a lăsat cândva cu dragoste terminată cam prost, văd pe indicatoare denumirea locului unde mergem. Băăă, iar ouă? Dar ce mai poate fi nou, în afară de poate o omletă gustoasă?
Vaaai, dar cât aveam să îmi înghit eu vorbele. Nu, omleta nu! Am ajuns acasă la dna Letiția Orsivschi, o doamnă elegantă care la început mi s-a părut ușor cam dură, parcă ar fi fost mama când mergea cu catalogul la clasă. Însă, încet încet, am lăsat-o să mă poarte printre exponate în locuri de departe. 7000 de ouă. Atâtea are în muzeul pe care îl îngrijește. 3500 dintre ele sunt din vreo alte 82 de țări de pe cinci continente. 45 de vitrine, 3 încăperi. Toate pline cu povești. Dacă de ale noastre mai aflasem, mai știam din copilărie, de cele din alte părți ale lumii habar n-aveam. De fapt, nu m-am gândit că voi vedea vreodată în viața asta ouă pictate de egipteni care și le dăruiau cu ocazia sărbătorilor.
Abia aici mi-am explicat de ce bunica vopseaua ouăle cu frunze lipite pe ele. Pentru că eram aproape de Bulgaria și am împrumutat tehnica asta de la ei. Ungurii și polonezii au și ei ouă colorate, însă folosesc tehnici diverse de încondeiere. În Suedia ouăle se ornează cu desene hazlii, cu rime şi inscripţii care se citesc cu glas tare, înainte de a le mânca. În Cehia ouăle se perforează; în Ungaria se potcovesc; în Germania se zgârie; în India cultul elefantului se găsește inclusiv pe ouă; rușii pictează icoane pe ouăle din lemn; în China avem tehnica acuarelă pe sticlă, porţelan şi jad; în Bolivia sunt ouă cu pene. Câte țări, atâtea tehnici. Și fiecare tehnică parcă oglindește firea celui care o folosește. Spre exemplu, stăteam și mă gândeam la cel care a transformt un ou de struţ într-o capelă, care are pardoseala, tavanul şi vitraliile pictate manual. Doooamne, câtă răbdare! Dincolo de talent! Cu ce Dumnezeului de ustensile să lucrezi ca să pictezi tavanul capelei dintr-un ou de struț? Sau la nubianul care a pictat oul ăla eclozat de crocodil. Sau aborigenul ăla din Australia? Cât o fi stat el acum 120 de ani să zgârie la oul ăla de emu ca să îi dea forma finală? Sau omul ăla care a stat și a împletit și apoi a lipit 2500 de fire de păr? Cât să fii de chinez?
Într-o altă vitrină găsim ouă de la animale de nici cu gândul nu gândeai că ar putea fi prezente aici: de nandu, tinamu, broască ţestoasă, crocodil, flamingo. Pe urmă, avem ouă care abia se văd: de gecko, potârniche, vrabie, porumbel, rândunică, prepeliţă. Parcă astea mai măricele, pe care le cunoaștem, nici nu ne mai miră: de fazan, păun, rață, gâscă, curcă, struț. Nici nu zici că gata, ne-am revenit din mirare, că și dăm peste alte minunății: carusele în coaja de ou, casete de bijuterii făcute în coaja oului, ouă cu mecanisme muzicale, ouă pe care sunt pictate palate și castele faimoase. Într-o altă vitrină, separate parcă de mulțime, stau ouăle împodobite cu pietre semiprețioase: jad, rubine, cuarț, lapislazuli. Și nu am terminat. Mai sunt și ouă din lemn exotic: santal, plută, abanos, măslin, eucalipt. Sau din porțelan: de Meissen, Sevres, Rosenthal, Bavaria.
Cred că aș fi stat aici o zi întreagă să mă uit la fiecare exponat în parte. Și asta o zic eu, care știm cu toții că nu prea iubesc muzeele. Domne, dar aici este așa… este altfel, ce să mai! Rămâi cu gura căscată la ce pot face oamenii în lumea asta. La cât suntem de diferiți, inclusiv în artă. La cum același element poate însemna lucruri diferite pentru fiecare dintre noi. Sunt țări în care ouăle sunt oferite în dar cu ocazia diverselor evenimente precum naşterea şi căsătoria. E adevărat, vorbim de cele din pietre semiprețioase. Mi s-a părut super tare doamna asta de aici care a avut grijă să strângă atâtea exponate, atât de diverse. Încă mai participă la Expoziții, carevasăzică nu se va opri la 7000 de ouă. Oameni care sfințesc locuri!