3 zile în Mureș. Un fel de Valea Loarei. Poate că e puțin exagerat spus, însă știam că în turul ăsta voi da peste castele la tot pasul. Așa mi-am propus să îmi termin vara. Și mi-a ieșit. Am avut cu noi doi arhitecți, pe Alex și pe Ioana, care ne-au povestit întruna despre stiluri arhitecturale și… istorie. E clar! Nu o să scap până nu o învăț. Așa e dacă atunci când ești copil nu te preocupă ce s-a întâmplat cu moșii și strămoșii tăi. Biiine, nici profa din generală nu prea m-a ajutat, fiind mai degrabă preocupată de cum ar putea să facă niște bani din meditații… Eeee, dar cum greșelile trecutului ne ajung mereu din urmă, a venit vremea să învăț. E adevărat că sunt și prinsă aci în autocar și n-am cum să fug de informațiile pe care ni le dă Alex.
Stați să fac o mică recapitulare ca să fiu sigură că nu uit: după anul 1000 începe ocuparea Transilvaniei de către maghiari. Ca să populeze sudul și estul Transilvaniei, vor fi colonizați sași și secui. Tot prin 1100 – 1200, sașii încep să construiască biserici. Iacă așa se explică și cum satele săsești din Sibiu și Brașov au aproape fiecare câte o biserică fortificată. După 1300 puterea maghiară se stabilizează. În vremea lui Iancu de Hunedoara și apoi a lui Matei Corvin, în perioada de aur a Regatului Maghiar, nobilii maghiari din Transilvania devin destul de puternici. Toate bune și frumoase până în 1526 când Regatul Maghiar și-o ia pe coajă de la Suleiman Magnificul, nenea ăla din film, care reprezenta Imperiul Otoman. Ungaria devine pașalâc, fiind inclusă în interiorul granițelor Imperiului Otoman. Na, belea!
Cu toate astea, în perioada 1526-1683 Transilvania este principat autonom sub suzeranitate otomană, nobilii locali capătă din ce în ce mai multă putere, mulți dintre ei nu vor recunoaște autoritatea ulterioară a noilor regi maghiari sau a împăraților habsburgici. După 1700, mai ales în timpul domniei Marie Theresa, începe o nouă perioadă înfloritoare. Majoritatea castelelor din Transilvania apar în timpul domniei ei și sunt construite în stil baroc. Nu orice baroc, ci barocul transilvan. Dincolo de castelele baroce, în Transilvania mai erau castele medievale, cele care erau construite ca reședință nobiliară pentru senior, așezată pe terenul agricol. Nu prea mai există, întrucât au fost transformate de-a lungul vremii. Mai sunt și castelele renascentiste. Noi aveam să ne bucurăm de cele baroce.
Dacă tot suntem cu arhitecții după noi, să clarificăm și diferența dintre palate, castele, case boierești, conace. Castelul ține de perioada medievală, este reședința unui senior, pe moșia lui, fortificată (cu ziduri de apărare, guri de tragere, turnuri, bastioane) pentru a se apăra de cei care ar fi putut să îi atace (doar suntem în Evul Mediu, o perioadă extrem de violentă, plină de confruntări armate). Palatul este reședința împăratului sau a unei nobilimi mai avute, este folosit ca rezidență, nu are caracteristici de apărare, este de obicei poziționat în oraș. Conacul obișnuia să fie casa unui trimis otoman pe teritoriul țării noastre. Ulterior, conacul este locuința boierilor aflată pe moșie sau casa mai mare a sătenilor cei mai înstăriți. În secolul 19, termenii se întrepătrund cumva. De exemplu, Peleșul îl știm și drept Castelul Peleș dar și ca Palatul Peleș.
Pfiiuuu, gata cu introducerea și istoria! Să trecem la vizitat! Hai că era și cazul că amorțisem definitiv în autocarul ăsta! Biine, Andreea, atunci plimbă-te nițel prin Sighișoara. Eeee, cine nu știe de Sighișoara, ce minunăție de orășel, ce străduțe pitorești, ce flori atârnânde pe la balcoane, ce de scări de urcat până în moțurile oricăruia dintre Turnuri, ce ciorbă de cartofi minunată în care tarhonul este rege, ce terase ascunse prin grădini umbrite de vița de vie, ce liniște întreruptă de zumzăit de turiști, ce brelocuri interesante are băiatul ăla cu taraba de lângă Turnul cu Ceas, ce povești interesante au oamenii locului dacă le dai răgazul de a înțelege că zâmbetul tău e pe bune! Unde mai pui că e orașul lui Vlad Țepeș, aproape brandul nostru de țară! Mda, uitasem de data trecută multe dintre cele enumerate mai sus. Mi-a prins bine să revăd cetatea. Sper să știm să avem grijă de ea și să nu o lăsăm să devină amintire…
Eheee, mi-o fi placând mie Sighișoara, însă drumul e lung și mă așteaptă locuri unde nu am mai ajuns până acum. Și care aveau să își facă loc în inima și în mintea mea extrem de rapid. De exemplu, Târgu Mureș. Am avut un coleg la un moment dat care îmi spunea mereu: “indiferent pe unde mă va trimite compania, eu tot am să mă întorc acasă, la Târgu Mureș!” Nu numai că nu îl înțelegeam, însă mă gândeam în mintea mea de găină: “cum, mă vere, să poți tu să pleci și să te stabilești la București și totuși tu să alegi un orășel de provincie?!” Îmda, inocența tinereții, de! Începusem să îl înțeleg pe om de ceva ani, de când Bucureştiul este orice numai un loc unde să poți să trăiești în liniște, nu. Dar, după weekendul ăsta petrecut printre perlele Mureşului, aveam să îmi schimb părerea văzând mai degrabă avantajele unui oraș ca Târgu Mureș decât dezavantajele Bucureştiului.
Nici nu coborâm bine din autocar, că Alex se pune pe povestit. Suntem în Piața Trandafirilor. Te-ai aștepta să vorbim despre piața de flori? Sau măcar despre dulceață? Vezi să nu! Suntem cu arhitectul după noi. Aud așa frânturi, că Sonică mă tot trage de mânecă să îl însoțesc, că e încă minor, prin te miri ce locuri pe unde mai vede el câte o cărămidă pe care nu a mai văzut-o până acum: baroc, neoclasicist, secesionist, Biserica Sf Ioan Botezatorul, Turnul Franciscanilor, Palatul Culturii. Sonică – Alex, 1-0. Lasă, sigur îl mai prind eu pe Alex vorbind de arhitectură și istorie. Hai să ne bucurăm de imagini! Și de localnicii care se opresc să îți mai spună câte ceva dacă te văd interesat.
Chiar dacă nu este în targetul nostru, intrăm câteva minute în Catedrala Buna Vestire. Cristoşelul pare fericit să ne vadă. Ne privește de pe tavanul cupolei. E liniște. Și parcă e un pic altfel decât în alte biserici d-ale noastre. I se spune Catedrala Mică și seamănă leit cu Bazilica Sf Petru din Roma. Un domn ne povestește câte ceva. Mno, de ce să vorbim când mai bine ne-am concentra pe gânduri? Ca să aflăm lucruri despre locuri, Andreea, că doar de ascultat gânduri putem să le ascultăm și în tramvai în drum spre corporație. Bine că, înainte să încep să mă cert eu cu mine, plecăm spre Palatul Culturii. Îmi place piața asta centrală. Trag concluzia destul de repejor. Aici se desfășura pe vremuri Târgul de pe Mureș. Și de aici a început dezvoltarea orașului și transformarea lui din târg în centru cultural. Stau dovadă și Palatul Apollo și Teatrul Național.
Palatul Apollo era locul unde aveau loc baluri, aici veneau trupele de teatru profesioniste care erau în trecere prin vecinătate ca să își prezinte piesele, tot aici tinerele din protipendadă își făceau ieșirea în societate. Nițel mai târziu, este locul unde se întâlneau revoluționarii ca să pună la cale una alta legat de Revoluția și Războiul de Independență Maghiară din 1848, 1849. Și, ca să nu îl supăr pe ghidul meu dacă m-o citi, să zic nițel și că avem de-a face cu stilul eclectic și cu contele Samuel Teleki, cel care s-a gândit că ar fi bine să existe în oraș un loc dedicat exclusiv culturii. Poate ar fi fost interesant de văzut și interiorul. Dar noi astăzi avem alte planuri. Multe. Așa că, ne ținem de planificare și mergem să vedem Palatul Culturii.