În zona Copacabana, lumea e la terasă. E ceva meci. Stau toți în picioare, cu câte o bere răcindu-le mâna, și trăiesc meciul. Într-un magazin de bomboane doi tineri trăiesc și ei un meci. De volei. Alți oameni de-ai locului sunt pe plajă. Joacă ei în meciurile lor. Au apărut și vânzătorii ambulanți. Și parcă ies și turiștii la plimbare. Friptura e bună. Carnea e fragedă. Dintr-un bar micuț de lângă restaurant, câțiva domni mai în vârstă care stau pe scăunele din alea cum are nepo la grădi se ceartă. Sau, mă rog, vorbesc mai tare! Poate ca să acopere muzica veselă ce răsună dintr-un radio. În curând, soarele o să meargă la somn. Iar noi către Europa. Știu că mă voi întoarce în partea asta de lume. Poate nu mâine, dar într-o zi…
Dincolo de poveste: în excursia asta care a durat mai bine de 2 săptămâni am fost plecată cu Interra. Excursia nu a fost deloc ieftină, însă a meritat fiecare ceapă pe care am mâncat-o ca să mi-o pot permite. După ceva experiență cu agențiile și cu grupurile astea mărișoare, am învățat să iau ce e bun și să schimb ce nu îmi place. Bune: am avut un ghid minunat, pe Dima care, dincolo de povești, informații și organizare, a fost grozavul care a reușit să ne ajute să votăm. Cu costul consumării tuturor minutelor incluse în abonament pentru că Ambasada ba răspundea, ba nu răspundea. Pentru mine era mega important să ajung să pun ștampila unde credeam eu că e bine. Tot la bune: timpul liber lăsat pentru turiști ca să își organizeze ce mai doreau să aprofundeze în orașele astea mari în care nu se știe când mai ajungem. Și iar de bine: grupul a avut și oameni interesanți, care m-au făcut să îmi doresc să rămân în compania lor și pe care mi-ar plăcea să îi reîntâlnesc cândva. Am avut în cea mai mare parte a timpului senzația că sunt plecată cu un grup de prieteni.
Mai puţin bune: grupul a fost destul de mare. Carevasăzică, nu prea a fost timp de socializare cu toți. Nu trec aici excursiile opționale pentru că eu cred că ești liber să mergi în ele sau nu. Nu te forțează nimeni nici să mergi la spectacolul de tango pe care îl vinde agenția, nici să vezi Petropolis. Faci cum consideri tu. Dacă vrei să mergi cu ei în excursii, mergi. Dacă vrei să ajungi în locurile respective cu alte agenții, ești iarăși liber să o faci. Dacă te cheamă Andreea și vrei să te duci în favelă în loc să vezi nu știu ce insule, te duci. Singura mea doleanță, așa cum zisei deja, e că în grupurile astea mari nu ai șanse să ajungi să vorbești cu toată lumea. La capitolul costuri, nu am avut răbdarea să fac o simulare să văd dacă aș fi ieșit mai ieftin pe cont propriu. Probabil că da. Dar, și dacă ar fi să iau în calcul doar că l-am cunoscut pe Dima și încă vreo câțiva oameni faini, tot aș ieși pe plus.
Ce aş face la fel: ooo, multe! Clar, aș merge în favelă și în Pampas-ul argentinian! Și cred că m-aș duce tot cu agenție. Sau măcar cu încă vreo doi, trei prieteni. Brazilia nu cred că aș putea să o fac de nebună, singură. Clar nu m-aș duce în perioada carnavalului când nu aș reuși să văd mare lucru în afară de aglomerație și balamuc. Dar eu sunt bătrâioară, nu vă luați după mine! Cu siguranță nu aș avea altă alegere pentru masa principală care să nu fie carnea de vită. Ce aş face altfel: vere, nu aș mai citi atâta! Și nu i-aș mai lăsa să mă sperie. Clar nu aș mai merge cu Sonică expus, știu că am fost ușor inconștientă. Aș dormi într-un hostel în Santa Marta și aș merge la o petrecere de-a lor. Aș încerca să ajung în orașe atunci când se întâmplă chestiile faine: în Santa Teresa la Mercado das Pulgas în prima sau a treia sâmbătă din lună ca să văd o petrecere cu samba la ea acasă; în Buenos Aires la Feria de Mataderos în fiecare duminică de la 11. Mi-aș lua timp să mă dau cu bicla în Reserva Costanera Sur și aș lua o trotinetă cu care să străbat Leblon, Ipanema și Copacabana. Și cred că aș sta mai mult de 2 săptămâni.
Ce mi-a plăcut cel mai mult în Brazilia: cred că o să vă dați seama și din lungimea articolelor 😊 În primul rând, vizita în Favelă. Recomand tuturor celor care sunt pregătiți pentru o experiență ca asta să o încerce. Cred că acolo este esența pur braziliană. Mi-a mai plăcut ziua aia de capul meu prin Rio, cu tot ce a adus ea la nivel de trăiri. Și plimbarea cu tramvaiul galben. Și capucino ăla pe care nu o să îl uit cât o să fiu din Parque das Ruinas. Și răsăritul pe Copacabana. Și Cristoşelul care te privește oriunde ai fi în orașul ăla imens. Și oamenii care duceau băuturi printre romanticii curioși care așteptau să se bage soarele la culcare pe Pedra do Arpoador. Și berea aia băută la capăt de Ipanema. Și friptura făcută pe plită în fața noastră în timp ce niște băieți cântau dumnezeiește pe limba lor. Și frigăruile din carne de vită luate de la colț de stradă. Și liniștea din Grădina Botanică. Și pozele pe care le-a făcut Sonică.
Ce mi-a plăcut cel mai mult în Argentina: ieșirea la fermă și oamenii de acolo. Cu tot cu cai. Și cu empanadas. Și cu dansatori. Mi-a mai plăcut seara în care am căutat dansatorii de tango în San Telmo. Și sandvișul mâncat acolo, în piața San Telmo, printre vechituri și alți înfometați. Și taximetriștii din Buenos Aires cu care am vorbit de parcă ne știam de-o viață. Și prima friptură peste care am dat când eram la capătul puterilor de atâta umblat și rătăcit. Și spectacolul de tango văzut în Teatrul ăla mic unde nu am avut voie să facem nici măcar o poză. Și empanadas pe care le-am mâncat în camera de hotel în ultima seară pentru că nu ne-am imaginat că nu vom mai găsi nici un restaurant deschis la ora 8.30 de ziua lor națională. Și momentul când am mers să votăm și era să ne luăm la bătaie cu cei din Ambasadă. Și seara aia în Văcăreştiul lor, adică în Reserva Costanera Sur. Și cum se vedeau clădirile de birouri de lângă port seara.
Ce mi-a plăcut punct: Iguazu și Uruguay. Aci mi-a plăcut tot. Cascadele. De pe ambele părți. Cu tot cu vremea aia schimbătoare și cu ploaia aia de ne-a făcut ciuciulete când am ajuns la Garganta del Diablo. Cu curcubeul care apărea mai peste tot. În Uruguay de oameni. Și de bicicletele lor. Și de nenea ăla cu chitara, de la restaurant. Care parcă îmi cânta mie. Și de magazinul ăla de vechituri de lângă Plaza de Torros unde cânta o milonga un nene dintr-un radio vechi. Și de stadionul ăla care și-a lăsat pereții pictați de artiști în ale graffitiului. Și de tanti aia cu bicicletă care mergea la muncă dar părea că a ieșit la o plimbare ușoară. Și de terasele alea care aveau două mese și unde îmi imaginez că gătea vreo bunicuță. Și de centrul ăla vechi care îmi aducea aminte de Europa oarecum. De fapt, de ce îmi place mie cel mai mult în Europa: Spania și Portugalia.
Gata şi cu aventura asta în ritm de tango şi samba! Oare mai urmează ceva sau m-oi fi potolit?!