Picanterii din culisele excursiei în Egipt

Înainte de a ne termina ziua cu cele mai multe trăiri, ne-am oprit la un magazin de parfumuri, la cererea publicului. Ce să zic, mulțumesc publicului! Și nu, nu pentru că aș fi vreo fină cunoscătoare de arome sau vreo deschisă la minte în a încerca alte arome, declarându-mă cinstit mai degrabă o conservatoare clientă și iubitoare a lui Mademoiselle de la Channel. Și, mai degrabă, pentru că aici am întâlnit o super femeie. Știți voi oare toate trainingurile pe care ni le plătesc corporațiile pentru public speaking? Sau vânzări? Sau marketing? Femeia asta le bate la fundu’ gol! Și-a gândit și și-a structurat prezentarea excelent, a introdus elemente surpriză ca să se asigure că ne menține atenția captată, ne-a implicat în chestii practice, ne-a uns cu un discount baban, ne-a îmbrobodit cu povestea, ce să mai la deal la vale… 60 de minute n-am crâcnit, am ascultat-o mai ceva ca pe profa de română din generală. Iar eu pe profa de română am idolatrizat-o! Nu, nu am cumpărat parfumuri. Deși acum regret că nu am luat ceva mentă numai bună de făcut infuzii pentru d-al d-ăștia de răcim la prima adiere mai serioasă de vânt. Am cumpărat în schimb povestea. Povestea unei românce fugită din țară pe vremea lui Ceașcă, punându-și în pericol întreaga familie, pentru a-și împlini iubirea. Și modul cum a răzbit într-o lume altfel, adaptându-se atât de bine încât acum se identifică perfect cu ea. Iubesc femeile curajoase și poveștile care se termină cu bine!  

 

Și, dacă tot adusei în discuție poveștile care se termină cu bine, la hotelul în care ne-am petrecut noaptea în Cairo, am avut parte și de o nuntă tradițională, cu o mireasă care nu a trebuit să își facă griji referitoare la coafură, întrucât părul îi era acoperit. Extraordinar cât de bine și mult pot transmite femeile lor prin privire, prin gesturi, prin atitudine. Clar, uneori faptul că suntem atât de libere în a ne folosi de ceea ce nouă ni se pare extrem de sexi, ne omoară creativitatea în a ne folosi de alte instrumente pentru a ne face remarcată feminitatea. Îmda, mie ca femeie mi-a plăcut mireasa aia. Probabil nu am să îi uit privirea niciodată… Nici nunțile lor nu au legătură cu ce știm noi. Colega de blog, în stilu-i extrem de deschis, a cerut permisiunea să intre și să facă vreo câteva fotografii. Mi-a spus că s-a simțit extrem de bine venită și oarecum integrată în peisaj. Și ce credeți? Oamenii se distrează pe cinste, chiar dacă la nunți nu consumă decât sucuri și muzică de-a lor! Și nu, nu ne-au deranjat cu volumul ridicat al boxelor. De fapt, dacă nu i-aș fi văzut la venire, nici nu aș fi știut că în locul ăla este în plină desfășurare o nuntă!

 

Mai avem o singură zi în Egipt. O zi împărțită între Cairo și Hurghada. Mohamed ne duce să ne arate cartierul Coptic. Îmi place să merg printre oameni de la locul unde ne lasă autocarul până la Biserica Suspendată, locul unde ne vom opri prima dată. De ce suspendată? Sau suspendată peste ce? Da, suspendată pentru că a fost construită peste poarta de sud a Fortăreței Babilonului. Trecem de porțile de fier așezate sub arcul de piatră ascuțită. Și ajungem în grădina destul de îngustă, în care îmi atrag atenția, bineînțeles, mozaicurile. Și florile care împodobesc zidurile. Nu mă las furată de peisaj. Urc scara înaltă, zidită din lespezi de piatră. Mă țin aproape de grup. Intrăm prin cele trei uși de lemn, sculptate. De cum intru însă în bisericuță, mă pierd. Încep să îmi aud gândurile. Simt nevoia să mă așez. Și, fără să îmi dau seama de ce, lacrimi încep să îmi încălzească obrajii. E un loc care îmi aduce aminte de simplitatea bisericii din satul în care am copilărit. Parcă o și aud pe bunica, cum îmi șoptește să fac liniște căci suntem în casa Lui. Și aștept din moment în moment să aud glasul cald al preotului copilăriei mele cum își povățuiește enoriașii. Da, asta cred eu că ar trebui să transmită locurile astea sfinte: emoție prin simplitate și normalitate.

 
    

Degeaba ne-a dus ghidul nostru la cea mai veche sinagogă din Egipt, la Ben Ezra. Și la Moscheea Amr. Mintea și sufletul îmi rămăseseră la bisericuța aia sub formă de navă. La Moschee am preferat să rămân afară. Așa am avut ocazia să văd o bucată din ritualul înmormântării (cadavrele înfășurate în pânză albă sunt aduse în moschee). Am trecut repede peste șocul de a vedea că femeile nu însoțesc sicriul, ci urmează să îl aștepte afară, până după slujbă. M-am trezit gândindu-mă la toată experiența asta cu Egiptul. M-a impresionat nițel mai mult decât mă așteptam. Mormintele, piramidele, croaziera, oamenii, viața lor, zâmbetul dlui șofer, ajutorul și atenția lui Mohamed, modul de a gândi și frământările lui Michael, insistența comercianților (uitasem să vă povestesc cum se face comerț pe Nil: se leagă barca mică a celui care are chestii de vânzare de vaporul de croazieră; se aruncă produsele ce se vor a fi vândute pe puntea unde turiștii stau cu burțile la soare; se începe negocierea prin urlete, astfel încât vânzător și cumpărător să se audă; intervine vijelios Michael, vânzătorul autorizat al vaporului, și mai scade prețul; se apropie ecluza și mai scade de asemenea prețul; se bate palma în vânt; se pun banii în punga în care a venit produsul și se trimit prin aruncare ca la oină în barca vânzătorului. Nu, nu se bea adălmaşul, însă toată lumea e fericită. Mă rog, mai puțin Michael care are aceeași marfă la prețuri nițel mai mari…), toate au venit ca părți perfecte dintr-un puzzle aducător de stare de bine și de nou în viața mea.

 

Dincolo de poveste: Egiptul încă nu e extrem de scump. Dar va fi din ce în ce mai. Eu am fost plecată cu Christian Tour. Sunt și bune și mai puțin bune. La capitolul bune: grupul excelent, ghidul minunat! Mai puțin bune: programul alergat, lipsa de comunicare cu turiștii înainte de plecare, harababura din aeroportul din Hurghada. Ce aș face altfel: aș aloca două zile pentru piramide și muzeu, o zi întreagă pentru Valea Regilor, mai mult timp pentru templul din Karnak, aș introduce și un zbor cu balonul la răsărit și poate și o noapte în deșert. Ce aș lăsa aproape la fel: croaziera. Nu știu dacă m-aș organiza singură sau aș merge tot pe mâna unei agenții. Cert e faptul că Egiptul mi s-a părut sigur și asta ne spunea și Mohamed: încet încet se face curățenie, inclusiv în Sinai. Lucrurile sunt mai așezate, Frații Musulmani care au ajuns la putere cum credeți, prin cumpărarea și manipularea săracilor cu ulei, făină și zahăr (sună cunoscut, ha?), au fost încet încet îndepărtați după un an de guvernare haotică, deși declaraseră sus și tare că vor rămâne la guvernare 500 de ani. Dincolo însă de partea asta de siguranță, aș lucra cu un ghid de acolo pentru informațiile extrem de prețioase pe care le poate oferi și pe care nu le găsești în cărți, pentru organizare și pentru că m-ar duce cu siguranță în locuri în care cu un grup mare nu poți ajunge din lipsă de timp și din cauza logisticii.

 

Date cu titlu de picanterie: tras de limbă, Mohamed ne-a vorbit puțin și de căsătoriile la egipteni. Nu se mai înghesuie nici la ei lumea să se ia de tânără. Și, deși Islamul admite poligamia (maxim 4 soții), majoritatea musulmanilor sunt monogami. Dintr-un motiv extrem de practic: o căsătorie costă. Și nu prea își pot permite să organizeze mai multe. Și oricum, există niște condiții impuse de Islam pentru poligamie, de exemplu prima soție nu poate avea copii. Poligamia este acceptată doar în cazul bărbaților. Așa că, doamnele se limitează la un singur soț. Care musai trebuie să fie musulman. În cazul domnilor, aceștia pot să își aleagă soții de altă religie. Acuma, dacă soțul pe care și-l poate alege singură sau îi poate fi propus de familie nu o face fericită, femeia poate cere divorțul și se poate recăsători ulterior. Nunta începe cu logodna care durează maxim 2 ani. Mirele trebuie să cumpere un cadou fetei. Cu cât fata este mai bogată, cu atât cadoul este mai însemnat (de obicei un obiect de aur). După ce este bătută în cuie logodna, începe pregătirea nunții. Mirele se ocupă de achiziționarea casei și de mobilarea dormitorului și a sufrageriei. Soția participă și ea cu mobilarea salonului. Nunțile în Cairo și Alexandria trebuie făcute în restaurante de 4 și 5 stele pentru a demonstra statutul familiilor. De asemenea, cântăreții și dansatoarele din buric care vor anima petrecerea trebuie să fie extrem de cunoscuți. Pentru familiile mai sărace sau pentru căsătoriile care au loc la țară, petrecerile pot avea loc inclusiv în corturi, pe stradă. Nunțile au loc joi seară, când invitații sunt poftiți la festin și la dans, în timpul petrecerii consumându-se doar sucuri, fără băuturi alcoolice. De asemenea, nu există dar în bani, ci mai degrabă cadouri care se fac tinerilor însurăței. Rochia miresei este mereu albă.  

 

Ce mai aflu? Ştiţi cum făceau ăi bătrâni ai noştri tot felul de trăsnăi ca să afle dacă o femeie e gravidă? Hai că nu se poate să nu fi auzit de ace băgate în borcănele de urină: dacă se înnegreau sau rugineau, doamna era însămânţată; dacă nu, trecea la treabă din nou. Buun, dacă era deja purtătoare de sufleţel în pântec, venea următoarea curiozitate: fată sau băiat? Şi uite cum bietele femei deveneau ţinta diverselor teste: sare în cap (dacă gravida duce mâna la nas e băiat, dacă duce mâna la gură e fetiţă); forma burţii (dacă e ţuguiată e băiat, dacă e lată sigur e o ea); cana (dacă gravida ia cana de toartă e un el, dacă viitoarea mamă pune toată mâna pe cană vine o fetiţă). Şi tot aşa. Eeee, ne spune şi Mohamed cum era la ei: egiptenii amestecau grâu şi orz cu nisip. Suspecta era pusă să urineze peste cereale. Dacă plantele creşteau, creştea şi un suflet în pântecul viitoarei mame. O fetiţă dacă grâul era cel care dădea primul, un băieţel dacă orzul îşi arăta primul frunzele. Acuma, nu ştiu exact ce se întâmpla dacă ambele plante ieşeau şi se dezvoltau în acelaşi timp… oare erau gemeni? Mă rog, superstiţii pentru mine, chestii serioase pentru ei…  

 

Tot aflate de la Mohamed, deși ne mai spusese și Adel anul trecut: treaba cu burca e dusă la extrem. Nicăieri în Coran nu scrie că femeile trebuie să fie acoperite complet. Și totuși, de unde se trage obiceiul ăsta dacă nu din religie? Simplu! Pe vremea profetului, pentru ca lumea să îi recunoască soțiile și să se poarte cuviincios, acestea erau obligate să se ascundă în acele haine negre, lungi și largi prin care li se vede doar privirea. Ulterior, folosindu-se de exemplul dat de profet, bărbații posesivi, geloși sau doar habotnici fără să gândească au impus această regulă și femeilor din viața lor. Ce este însă și mai interesant este că acum, multe femei, chiar dacă primesc libertatea de a alege, aleg în continuare să folosească haina care probabil le dă un sentiment de siguranță sau poate fără de care nu știu să își trăiască viața. Și, da, în Egipt, există libertate pentru femei. De fapt, există școli mixte, există universități mixte, iar femeile sunt acceptate și respectate în locuri de muncă unde cândva bărbații dominau. Ne povestea ghidul nostru că au destul de multe femei în Guvern și în Parlament și că munca lor este extrem de apreciată.

 

Și tot Mahomed face lumină în ritualul rugăciunilor: sunt cinci rugăciuni zilnice obligatorii pentru toți musulmanii trecuți de vârsta pubertății, cu excepția bolnavilor mintali, ai femeilor care se află în perioada de menstruație sau în perioada de lăuzie: înainte de răsăritul soarelui; la prânz; la 3 ore după prânz, înainte de apusul soarelui; la 10 minute după apusul soarelui, înainte să se întunece; la 2 ore după apus. Înainte de rugăciune, musulmanii trebuie să se spele pentru purificare: își clătesc cu apă gura, nasul, urechile, toată fața, mâinile până la coate și picioarele până la glezne. Și abia apoi sunt pregătiți pentru rugăciune. Am văzut ritualul ăsta al spălării și la turci, lângă Moscheea Albastră. Dacă nu există apă, se consideră curățător și nisipul.   

 

Date ce țin de respectul față de țara unde mergem musafiri: atenție, doamnelor și domnișoarelor, care nu vă încadrați în tiparul de fotomodel european! Sigur vă veți încadra în tiparul de frumusețe perfectă a musulmanilor! Ceea ce nouă ni se pare firesc și normal, precum ieșitul la un ceai cu un bărbat în recepția unui hotel, pentru ei poate însemna altceva! Dacă nouă ni se pare normal să zâmbim din tot sufletul și să ne arătăm dantura fără rețineri, în cultura lor acest gest poate transmite altfel de semnale. Nu faceți ca mine, nu vă treziți să vă puneți culorile focului în plete, e și așa suficient că nu ne acoperim podoaba capilară ca să le mai testăm imaginația și cu nuanțe îndrăznețe și nebunești. Nu m-am simțit deloc bine să văd cum fete cu părul ascuns sub batic sorbeau din priviri pletele mele bătute de vânt. A fost ca și cum aș fi mâncat o friptură mare și aburindă în fața unui om care moare de foame. Aveți grijă cum și unde vă expuneți! Chiar dacă vasele de croazieră sunt prevăzute cu piscine, nu uitați că personalul este unul musulman care te respectă ca musafir însă nu poate să nu simtă cumva că nu îi sunt respectate țara și obiceiurile! Și tot noi, doamnelor, să lăsăm hainele mulate și decolteele adânci pentru țările europene! Vă rog să nu mă înțelegeți greșit! Nu o să vă tragă nimeni de mânecă și or să facă și pe dracu-n patru să nu vă simțiți prost, însă, parcă, nu se cade… Eu îmi asum greșeala și sper naiba să ţin minte data viitoare când o mai iau spre ţări mai conservatoare să mai temperez berbecul rebel din mine!

 

Și, ca să închei serialul dedicat Egiptului din 2018 într-un ton optimist, vă spun așa: cel mai bun preț pe care l-ar fi obținut tata pentru mine ar fi fost: 21 de cămile și o capră cu trei picioare. Domne, un total de 211.500 LE, adică vreo 13.000 de dolari. Nu, nu și-ar fi scos investiția, deci, probabil, nu m-ar fi dat! E bine însă de știut că există mereu șansa unei altfel de vieți pentru mine undeva, pe globul ăsta mare!

 

PS: Mulțumesc, Mohamed, pentru cele 5 ore pe care mi le-ai dăruit în autocar ca să pun cap la cap articolele astea și pentru că ai avut răbdare cu glumele mele uneori nesărate! Și pentru că ești o enciclopedie ambulantă! Și pentru că ai venit ca vântul și ca gândul să mă salvezi din mijlocul celor care nu mai conteneau cu pozele! Și pentru că m-ai ajutat cu bomboanele pentru ziua mea! Și pentru cadoul minunat! Și pentru că ai fost cuier pentru aparatul meu foto atunci când nu l-am putut lua cu mine! Și pentru că te străduiești să vorbești cât mai corect limba română! Și pentru mango! Și pentru că alergi repede de parcă ai fi la un concurs de viteză! Și pentru că ai încercat să ții cont de sfatul meu și să zâmbești! Și pentru poveștile pe care ni le-ai spus, noi ascultându-le de la umbră, tu prăjindu-te la soare pe puntea vasului de croazieră! Și pentru fotografiile pe care mi le-ai făcut cu dl șofer :)! Și pentru cămile :)!

 
 

Acestea fiind scrise, over and out! Să înceapă următoarea aventură, oriunde ar fi ea şi orice ar aduce!