Pe drumul Buzăului

Plan de bătaie gândit încă de anul trecut. Andreea, vei călători cât cuprinde. Vei încerca să ieși lunar din țară. Pentru vacanțe mai lungi sau mai scurte. Singura excepție: perioada verii. Vara, vei străbate țara ta. Acolo unde-s nalți stejari / Și ca stejarii nalți îmi cresc / Flăcăi cu piepturile tari / Ce moartea-n față o privesc. Pe acolo te vei plimba tu cât e vara de lungă și de fierbinte. Te vei documenta care sunt cărările bătute și mai puțin bătute, vei căuta locuri inedite sau doar pe care nu le-ai mai văzut înainte, te vei avânta întru cunoașterea plaiurilor mioritice atât de iubite de străini. Înțelesu-m-ai? Hai, liber la documentare și călătorit!

 

Așa se face că în iulie cel cuptor teoretic, cel ploios practic, am decis că a venit momentul să merg în Buzău. Ia, mă, să văd și eu care e treaba cu plaiurile astea de unde mi se trage mătușa cititoare de blog. Zis și făcut. Aș fi putut, în scopul documentării temeinice, să scot cititoarea mai sus amintită la o cafea. Așa aș fi făcut și întâlnirea cu comunitatea că am văzut că e la modă printre scriitorașii ca d-alde mine. Deci aș fi împușcat doi iepuroi dintr-un foc. Nu am ales varianta asta simplă. Am început să caut, să citesc, să sap, să mă descurc singură, să aflu păreri obiective asupra locurilor care merită sacrificiul unui weekend câștigat cu sudoarea frunții timp de o săptămână. Ok, am creionat eu câteva locuri unde e musai să ajung, mi-am luat bocceluța cu cârpe și am pornit la drum.

 

Am luat autostrada până la Ploiești. Aveam de gând să intrăm să luăm d-ale gurii de pe undeva că la pensiune mesele nu sunt incluse. Și nu te joci cu foamea omului. Așa că până la Ploiești nimic neobișnuit, nimic necunoscut. De la Ploiești încolo, se schimbă treaba. Începi să mergi printre sate. Începi să te întrebi unde sunt toți oamenii, de ce sunt drumurile pustii. Ici colo, la câteo poartă te invită să le cumperi roșii, vinete, lubenițe. Ne oprim și noi la un magazin universal și luăm bere. Și o pâine. Lângă magazin doi oameni ai gliei beau o țigară și pun țara la cale. Vorbesc de vreme și de vremuri. Nu înțeleg ei de ce ăștia din București mai protestează. Că doar pensiile s-au mărit, ajutoarele sociale merg înainte. Deci care ar fi problema? Simt cum mi se ridică părul pe mâini. Hai să plecăm repede, înainte să fac vreo nefăcută!

 

Pe ritmuri de vorbe povestite, mașina urcă încet. Șoimari, Surani, Cărbunești. Ajungem pe malul râului Buzău. Începe spectacolul. Pătârlagele, Valea Lupului, Nehoiu. De aici începe să îți vină să oprești la fiecare colț de stradă să prinzi în fotografii râu, animale libere la păscut, munți care se îmbrățișează. Nu ne oprim. Nu vrem să ne prindă noaptea înainte să ajungem. În Nehoiașu virăm dreapta și intrăm pe un drum județean. De aici spectacolul devine mai aprig. Care dintre spectacole de fapt? Că unul e dat de natură, cu casele așezate pe malul apei, cu podurile suspendate care leagă locuințe răzlețe de satele natale, cu verdele aruncat din belșug peste tot. Celălalt e dat de drumuri. Ăștia de sunteți nostalgici după școala de șoferi, aia făcută printre jaloane, puteți merge cu încredere în zonă. Aici se va vedea măiestria voastră de șoferi care încearcă să se strecoare printre gropi. Este, de fapt, o groapă cu drum nu un drum cu gropi.

 

Mergem așa preț de kilometri buni. “Stai ușor, groapă la stânga, crater la ora 1, pod ciuruit de hârtoape!” Zdrang, bum, trosc! Mașina oftează la fiecare pas pe care îl face. Încep să am mustrări de conștință. Eu și ideile mele crețe… Citisem că drumul e prăfuleț, însă nu mi-am imaginat așa ceva. În fine, trecem peste. Peste gropi, de! Și ajungem în Varlaam. Aici vom dormi următoarele două nopți. Satul e cuprins de liniște. La pensiune parcarea e plină, oamenii sunt deja cu micul pe grătar. Curtea pensiunii e plină de flori. Și iarbă. Și foișoare. Și leagăne. Alături, este un teren de tenis amenajat ca turiștii să nu se plictisească deloc. Ne găsim și gazda. Care ne duce să vedem camera. Nu este cine știe ce uau, însă e bună să îți odihnești oasele. Întrebăm de unde am putea să tragem câteva cadre cu apusul. Ne ghidează pe un drumșor. Probabil îi părem genul de turiști comozi. Nu cred că ne vede prea sportivi.

 

Scăpam de bagaje și ieșim pentru apus. Urcăm pe un drum de țară. Nu se aud decât vreo câțiva căței în plin concert. Cred și eu. Probabil pe aici nu trece nici picior de om. Nu îi băgăm în seamă. Ne vedem de cărare. Până ajungem în moțul dealului. Interesantă priveliște. Din păcate nu avem parte de apusul spectaculos pe care îl căutam. Soarele este ascuns după munți. Ok, facem câteva fotografii cu cățeii care vin către noi spre a fi mângâiați. Și cu stâna de pe muntele celălalt. Tot am câștigat ceva. Timp în aer curat. Viața oamenilor locului curge nestingherită. Într-o gospodărie se mulge vaca. În altă gospodărie sunt hrănite găinile. De aci, de unde suntem noi, se poate vedea perfect în curțile oamenilor. E o curățenie dincolo de ordinea propriu zisă. Sau așa înțeleg eu să interpretez ceea ce văd. Hai să coborâm și să mergem să mâncăm pizza aia rece! Și să facem planul pentru mâine!

 
        

Rămânem afară, în curte. Ne alegem un balansoar pe care ne vom bălăngăni în timp ce ne lăsăm pradă cinei. Și unei beri. “Bă, încotro o luăm mâine?” Începem să ne sfătuim. Ajungem în doi timpi și trei mișcări să ne contrazicem. “Auzi, hai să o luăm altfel! Tu ce vrei musai să vezi? Eu vreau barajul.” “Eu vreu Lacul Vulturilor și apusul ăla spectaculos pe malul Buzăului. Și aș mai vrea Focurile Vii și Lacul Mocearu și Munții de Sare. Și poate și Complexul Brâncovenesc de la Râmnicu Sărat.” “Alooo, avem două zile de stat aci, nu o săptămână!” “Bine, bine, hai să vedem ce apucăm să facem și gata!” Începem negocierile. Dacă vrem Lacul Vulturilor, trebuie să ne alocăm o zi. Că la ce condiție fizică avem noi, alea 3 ore vor fi 5. Și parcă am vrea. Că nu am pornit în weekend ca să nu ne dăm fundul jos din mașină. Așa că, rămâne să mergem în prima zi la baraj și la vulturi și vedem duminică pentru ce ne mai rămâne timp. Hai la somn că presimt că mâine nu va fi tocmai o zi ușoară!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *