“Auzi, păi dacă tot suntem aci, la o aruncătură de kilometru de plajele astea pe care ni le-a lăudat nenea de la recepție, hai să dăm o fugă mâine! Măcar așa…pe ultima 100 de raze!” Asta a fost replica de ne-a făcut să creionăm o ultimă zi de Tenerife cum altfel decât aglomerată. Ne-am trezit înaintea cocoșilor. Ăia de cântă, nu alții. Ne-am luat cafeaua aia făcută din E-uri la plic, am trezit buburuza promițându-i un răsărit de poveste și ne-am așezat la drum. Să tot fi fost un 6 și trei sferturi de ceas când am ajuns în La Tejita. Am intrat pâș pâș pe un drum ce părea că duce în parcare. Nu am avut curaj să mergem până la capăt că nu vedeam nimic și ne gândeam să nu îi stricăm vreun pantof. Așa că, o lăsăm în întuneric, singurică, pe un drum de țară. Și noi plecăm în căutarea răsăritului de Pulitzer.
Singurul care se vede cât de cât este Muntele Roșu. Care zici că iese din ocean. Ne căutăm locul. Mergem pe faleză. Mergem pe plajă. Mergem pe stânci. Oriunde am merge, ne lovim de aceeași problemă: norii. E, măcar facem aerosoli. Reglăm aparate, reglăm ochi. Pozăm cerul. Oceanul. Muntele. Cerul cu oceanul. Cerul cu muntele. Muntele cu oceanul. Și o luăm de la capăt. Facem exercițiul ăsta pentru o oră întreagă. Până când, în sfârșit soarele și-a șters urdorile de la ochi și a bătut norii cu mâna pe umăr, trimițându-i la plimbare. Cam tarziu…deja strălucește prea tare ca să mai dea bine în poze. Dacă la prima oră eram noi și nisipul, odată cu zorii se ivesc și primii alergători. Cu tot cu cățeii din dotare. Și odată cu primele raze de lumină, vedem și rulotele parcate exact aici, pe plajă. Cum o fi… să te scoli cu oceanul la geam. Plaja e amenajată cu strictul necesar. Adică vreo câteva umbrele. În rest…nisip, valuri și soare. Fix ce trebuie.
Mai avem o plajă în program. Imediat după micul dejun. Și după ce plecăm de la cazare. Am ales pentru ultimele ore de vacanță cea mai lungă plajă din Tenerife. Ca să avem loc. Ajungem pe El Medano puțin după ora 10. Trecem de zonele amenajate, atrase ca un magnet de dunele care se văd lângă Muntele Roșu. Ici colo, de-a lungul plajei, găsești mici locuri parcă săpate în stâncă unde îți poți așeza cearșaful. Sau tabăra, în cazul nostru. Până să ajungi în zona protejată, cea cu dunele de nisip și vegetația pitică, treci printre kitesurferi. Aflați la ei acasă. Căci El Medano este o plajă Blue Flag, numa’ bună pentru kitesurferi. De fapt, aici găsești și școala de kitesurfing. Și o mulțime de magazine cu echipamente pentru sportul ăsta care se folosește de vânt și valuri ca să dea adrenalină practicanților.
Ne așezăm pe o stâncă. Suficient de departe ca să nu îi încurcăm pe cei care se lasă inițiați în ale datului și cu placa și cu kite-ul în același timp. Dar și suficient de aproape ca să ascultăm povestea oceanului, scrisă de valurile cumințele. Nu putem să nu ne gândim că El Medano ar fi fost o variantă mai bună pentru răsărit. Nu mai avem însă disponibilă încă o dimineață ca să verificăm. Oricum, am tras concluzia, e o adevărată loterie asta cu norii în Tenerife. Ai naibii apar de unde nici cu gândul nu gândești în doi timpi și trei mișcări. Acu’ stai și te prăjești, savurând o Sangria și o măslină, prăjindu-ți nasul în încercarea de a nu pierde din ochi niciun zmeu, acu’ îți iei bocceluța și pleci spre aeroport, supărată că vacanța se termină și soarele pierde teren vizibil în fața cohoardei de nori.
Domne, pe mine Tenerife m-a surprins. Plăcut, da’ plăcut rău! Dacă nu ar fi așa departe (6 ore de zbor sunt totuși cam mult pentru o destinație din Europa), ar deveni destinație frecventă. Nu știu să vă povestesc despre Los Cristianos, Las Americas și alte Mamăi d-astea. Pot însă să vă povestesc despre traseele montane, despre mâncare, despre satele din nord, despre cum e să te întorci neagră tăciune fără să stai la plajă nici măcar 5 minute. Și este extrem de potrivită locația și pentru vacanțele cu copii. Pentru că nu s-ar plictisi nici mititeii. A, ce mă întrebați? Dacă e scump? Să vedem: biletul de avion cu Wizz luat cu vreo 4 luni înainte m-a costat vreo 700 RON. Cazarea a fost în jur de 35 de euro/noapte/persoană. Mașina ne-a costat 800 RON pentru o săptămână (cu asigurare full), am alimentat cam de 100 Euro pentru 1200 kilometri parcurși în cele 8 zile. Am mai dat aproximativ 20 de Euro pe parcări pentru că nu am avut noi răbdare să căutăm, însă parcări gratuite sunt. Nota bene! Aveți grijă ce mașină închiriați că drumurile sunt înclinate. Da’ înclinate, nu glumă! Și nu are sens să faceți și voi gimnastică precum alții, nu dăm nume. Micul dejun pentru 4 dimineți, achiziționat de la supermarket, a fost cam 25 de Euro/persoană. Un prânz este în jur de 20 de Euro cu tot cu o băutură. Intrarea la Jungle Park este 27 de Euro/ persoană. La Loro am dat 35 de Euro/persoană. Telefericul pe Teide costă 27 Euro dus-întors/persoană.
Ce-aș face dacă m-aș întoarce? Aș sta mai mult la munte. Mi-aș lua haine mai groase. M-aș plimba mai mult. Și aș sta naiba o zi la plajă. Că n-oi muri! Data viitoare…