Orașul lui Dr Quinn. În varianta suedeză

Sâmbătă, 8.30. Eu zic că e o oră bună de trezit în weekend. Care weekend este și vacanță. În doi timpi și trei mișcări sunt față în față cu el. Micul dejun. Sățios, dătător de energie. Afară plouă mocănește. Ooo, nu, Taormina… Măcar să nu fie frig! Astăzi mergem cu barca. Pe sub poduri. Deci să plouă! Că văzusem că bărcile sunt acoperite. De unde ieri mă gândeam ce ghinion cu vasele astea care nu ne vor lăsa să facem poze decât prin geam, azi mă declar mulțumită. Nu ne va ploua. Până să îmi termin eu de croșetat gândurile astea, până să fie fumate lângă mine vreo două trei cafele, se oprește ploaia. E de bine. Hai să plecăm repede, înainte să se pună iar!

 

Ne luăm bilete pentru turul cu barca. Și ne mai rătăcim puțin prin Kungstradgarden. Mai facem câteva poze. Liniștea atât de caracteristică fiecărui artist care compune este străpunsă de muzica unei fanfare. E drept, în stânga noastră este Opera. Dar nu prea sună a operă. Îmi îndrept privirea plină de reproș a ucenicului care prinsese și el în sfârșit un pic de lumină numai bună de tras câteva cadre către șosea. Trecea fanfara militară în frunte c-un tambur major. Sau aproape așa. Trecea garda care mergea să-și schimbe colegii la Palatul Regal. Știam că e un spectacol în sine schimbarea gărzii, însă fugisem de aglomerație. Nu de atentate. Doar de aglomerație. Dar uite că, pe sistemul la barza chioară îi face Dumnezeu cuib, vedem gărzile și ascultăm muzică în grădină. Caii minunați, șoferii participanți la trafic extraordinar de civilizați, instrumentiștii foarte pricepuți. Faină defilare.
 
    

 

Hai că ne pornim cu barca. Lângă mine se așează un cuplu cu două fetițe. Nepo 1 și nepo 2. Nu mă întrebați cum a fost turul. Habar n-am. Nu știu pe unde ne-a plimbat barca aia care oricum ne-a costat o poală de bani. Nici poze nu prea m-am omorât să fac. În schimb, pot să vă spun ce gust au biscuiții ucrainieni, ce culoare are zâmbetul copiilor de acolo și cum e gânguritul bebelușilor lor. Da. Au fost 2 ore minunate. Mi-a trecut de dor de nepo ale mele. Și n-a mai contat nici ploaia. Care nici măcar n-a fost serioasă. A fost mai mult amăgitoare. La finalul turului cu barca, am luat prânzul. Un chorizo de la un master chef ambulant. Ce să vrei mai mult? 6 euro pentru o masă pe malul apei, între Palatul Regal și Operă. Super preț, vă zic!

 

Auzi, hai să mai ieșim din Gamla Stan. Să mai vedem și altceva. Știu că nu prea ne fascinează muzeele pe dinăuntru, hai măcar să le vedem pe afară! Bine, fie! Hai să vedem primăria! Renunțăm la hartă. Ne ghidăm după moțul ei. Al primăriei, de. Tot cu ochii după clădiri, biciclete, poduri, ajungem în  Riddarholmen, gazda pentru Palatul Bonde și pentru Riddarhustorget, o casă din cărămidă roșie care se vrea a fi una din cele mai frumoase clădiri din orașul ăsta împrăștiat pe 14 insule. Ne oprim pe malul apei, lângă statuia lui Evert Taubes. Ne umplem cu mare. Și liniște. Și pescăruși. Până când, pe banca de lângă noi, se așează două românce. Din Cluj. Sporovăiesc. Nu deranjant. Trag cu urechea. Au fix același program pe zile ca și noi. “Mergem să mai vedem și primăria și pe urmă mergem la hotel. Luăm o bericică și stăm pe terasă să vedem pescărușii. Restul mai facem și mâine că sunt deja ruptă de picioare!”
 
      

 

Pornim și noi spre primăria care fusese luată cu asalt de o gramadă de nuntași. Locația a fost cândva ocupată de o moară pe aburi care a ars în 1878. La început de secol 20, suedezii s-au gândit că pentru primărie le trebuie o clădire mai mare și mai elegantă ca Palatul Bonde care o găzduia pe-atunci. Și s-au pus pe adunat cărămizi. Și au tot adunat ei așa până au strâns vreo 8 milioane. Timp de 12 ani au pus osul la treabă și banii la bătaie. Au finalizat proiectul fix la 400 de ani de la intrarea lui Gustav Vasa în Stockholm. Cum, domne, care Gustav? Nenea care a eliberat Suedia de sub ocupație daneză. Eeee, hai că am eu impresia că și voi tot cu profu’ de sport ați făcut istoria… Cât i-a costat? De trei ori mai mult decât estimaseră. Așa. Cum e ea, primăria? O frumusețe, pe scurt. O curte interioară plină de sculpturi și plante. O grădină îngrijită, așezată pe malul apei. Un turn înalt de vreo 100 și ceva de metri numai bun de cucerit întru fotografiat orașul tot. Grădina era plină ochi. De turiști care își trăgeau sufletul. Și de nuntași care se trăgeau în poze cu mirii. Am mai fi zăbovit noi dacă nu am fi avut în cap să ajungem în parcul de distracții.
 
     

 

Tot fără să mai stăm cu ochii în hartă, pornim spre parcul de distracții. Ne ghidăm după ceva mașinuțe în care urlă lumea și care se văd cred că din București. Și dă-i și mergi și dă-i și poveste. La un moment dat ajungem în Kastellholmen. Ne rătăcim pe străduțe până când ne dăm seama că nu avem cum să ajungem la Parcul de distracții care era peste drum. Mă rog, peste apă. Eeee, lăsați! Mergem mâine. Hai să ne bucurăm de iahturile astea. Și de liniște. Și de cei câțiva stropi de ploaie caldă. Și tot stăm așa și vegetăm până când stomacul ne ia la rost: “alooo, păi doar cârnatul ăla picant la prânz? În rest nimic?” O luăm agale pe Skeppsholmsbron, un fel de drumo-pod. Ne oprim să pozăm coroana care e înfiptă în balustrada podului. Pe lângă noi, suedezii aleargă. Fac destul de multă mișcare. Pe biclă sau pe lângă ea.
 

 

Ne prinde noaptea în centrul vechi. Mâncăm într-un loc minunat unde o rusoaică se chinuie să ne explice cum e cu mielul care costă vreo 350 de coroane. Schimbăm berea pe vin. 170 de coroane paharul, nu sticla așa cum v-ați fi gândit. Nu ne mai gândim. Cu banii pe o masă aci stăteam o săptămână în Portugalia. Eeee, asta e. A fost asumată. Deși orologiul bate spre 11, oamenii dau viață străzilor înghesuite. Atmosferă de mult bine. Până ne îngheață nasul. Că aci, cum se ascunde soarele, cum trebuie mănuși. Ne retragem spre un duș fierbinte. Mama îmi scrie că ei s-au topit la 40 și un pic de grade. Nu înțelege de ce duș fierbinte…

 

Mai avem o zi de suedisme. Am rezervat-o ca un fel de cireașă de pe tort. Duduia de la hotel ne spune că în abonamentul nostru sunt incluse și bărcile. Și ne dă două variante să ajungem în parcul de distracții. Aaaa, ce dezamăgire! Asta consideri tu cireașă? Un parc de distracții? E, uite cum vă grăbiți! Parcul este așezat semeț lângă Skansen și lângă grădinile Djurgarden. De fapt, cam asta era destinația noastră. Găsim și stația de unde să luăm barca, luăm și barca și în 10 minute suntem la intrarea în nebunia asta de insulă. Plecăm direct spre Skansen. Un fel de muzeul satului al nostru. Câteva din case sunt încă locuite. Și oamenii sunt îmbrăcați cum erau pe vremea când a fost construită casa. Și duc același stil de viață. Domnu’ Trandafir în variantă blondă ne așteaptă într-o sală de clasă așa cum era aia din Dr. Quinn. Într-o altă casă este o brutărie. Se frământă și se coc în direct diverse. Ne plimbăm prin istorie. Ah, ce senzație plăcută. Nu contează nici ploaia asta care se joacă de-a v-ați ascunselea cu soarele.
 
                 

 

Ar fi trebuit să stăm aici două ore. Așa ne-a zis tanti de la intrare. Că în două ore terminăm de văzut. Pe noi ne-a prins 4 după masă. Pe lângă case și istorie, există și o mică grădină zoologică. Mi-a plăcut pentru că animalele nu sunt închise în casă. Sunt închise exact ca în Valencia. Cu limitări făcute din teren. Și, tot bătând străzile, și tot întâlnindu-ne cu personaje de poveste, ajungem și într-un punct de belvedere care ne oferă, în sfârșit, posibilitatea de a vedea orașul fără așa multe macarale care dau impresia pregnantă a unui oraș aflat în construcție. Ne potolim foamea cu un alt cârnat luat de la tarabele din muzeu. 50 de coroane. Cât degetul mare de la mână. E bun. Mai mâncăm și niște floricele. Încă 50 de coroane. Și mai luăm și un suc. Încă 50 de coroane. Cu greu plecăm din muzeu. Știm că mai avem un pic de timp și am vrea să vedem cât mai multe. Mai avem timp să dăm o raită pe afară pe la muzeul ăsta vestit al lor, Vasa Museum și pe la Abba Museum.

 

Renunțăm la ideea de a pândi apusul pentru că avem nori. Și un frig de vreo 9 grade. Care este înfruntat cu o gecuță de primăvară și cu o pereche de teniși cu găurele. Ba da, mă documentasem înainte și văzusem și cât de înfofolită era în poze o prietenă care fusese acolo cu o săptămână înainte. Dar am zis că ea e friguroasă iar Meteo Blue bate câmpii. Am pus așa, mai mult în silă, o geacă și niște teniși în bagaj cu gândul că le voi căra degeaba. În ziua asta nu știam ce să mai pun pe mine. Până și pijamalele mi le-am luat pe alea fără mâneci… Bine, bine, învățătură de minte. E ok. Noi căutam vin fiert și ceai iar ei mâncau o înghețată să se mai răcorească. Noi cu cojoacele imaginare pe noi, ei în pantaloni scurți. Clar: lipsă de alcool la noi 🙂

 

Vacanța suedeză se încheie cu un picnic în cameră. Cârnați picanți (cam mulți cârnați în excursia asta…de la nemți li se trage, v-am zis) și bere nemțească. Luate dintr-un supermarket din gară unde ajunsesem ca să întrebăm cum ajungem noi la puterea nopții la gară. Că avionul nostru lău cost e harnic, zboară înainte să se trezească găinile. Cumva rezolvată dilema (metroul pleacă din stația noastră pe la un patru așa…), putem să ne concentrăm pe ultima seară. Analizăm poze, răgușeli și magneți. Nu avem curaj să analizăm bugete.
 

La 3 suntem în picioare. Să nu pierdem autobuzul ce avea să ne ducă la metrou. La recepție suntem sfătuite să uităm de metrou și să luăm un alt autobuz. Hai că vedem, ne orientăm noi cumva. Senc iu, senc iu, ieșim din hotel. WTF? Mă, ce naiba? Nu sună ceasul? Sau nu îl auzirăm? Soarele era cam pe unde e în România la 7. Adică deja răsărit. Mă uit la ceas. 4.20. Se aprinde beculețul. Noaptea suedeză. Bodaproste că nu am zis să ne trezim să pozăm răsăritul… Autobuzul vine la minut. Nu suntem doar noi în drum spre gară. Nu mai mergem la metrou. Mergem cu grupul și luăm celălalt autobuz. Care, plictisitor de normal, vine la minut. Ajungem la gară mai devreme decât ne planificasem noi. Urmează drumul de o oră și jumătate spre aeroport. E aproape gata! Mi-a plăcut? Da! Mai vin? Când oi mai strânge bani! Și cu conserve la purtător!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *