Londra. Sau orașul în care coafura rezistă

 

Știe deja toată lumea că septembrie și octombrie sunt lunile în care eu fac și refac testamentul, îmi fac rugăciunile, achit datoriile, scriu mulțumiri tuturor și mă urc în low costul care încă mai rezistă. Probabil știe că mai am eu câteva locuri de văzut.
 

Anul 2010 nu este o excepție. Mult așteptatul septembrie îmi aduse o nouă pauză de România și români. Și mă aruncă în țara unde se merge invers. Unde tușitul unui șobolănel cu coadă e aproape problemă națională. Unde parcurile au locuri special amenajate pentru echitație. Mai exact. În orașul în care bărbații știu să poarte un costum. În care mii de suflete uită de civilizație și se urcă pe garduri, se înghesuie și se împing să vadă câțiva căciuloși cum urmează un ritual un pic plictisitor pe un “Fluturaș, nu mai ai aripioare” cântat de alți căciuloși. În capitala în care coafura rezistă. Și în care coborâm din avion direct pe pistă. Așadar, doamnelor, domnilor, dragi tovarăși, pretini, bre oameni buni că tot se poartă, ….. să bată căciuloșii tobele….. Londra.
 

Deși destul de reticentă în a arunca banii pe un oraș despre care auzisem multicele și nu neapărat de bine, am pornit să-l descopăr. Primul pas pe tărâm londonez, primul mit dărâmat. Sau…aproape dărâmat. De obicei, cine vizitează Anglia vinde înainte un plămân, un rinichi, face un credit pe care îl plătește înapoi înzecit, dă vreo lovitură pe la ceva casă de schimb valutar sau săvârșește alte astfel de fapte nu tocmai bune de spus lu’ taica popa. Sincer, nu e cazul să exagerăm. Londra nu te usucă de lire. Singura diferență între Londra și Roma spre exemplu provine din paritatea euro-liră. Sau așa mi s-a părut mie.
 

Ce mai e bine de știut încă din prima clipă în care coafura îți este supusă testului londonez? Înainte de a te ridica de pe scaunul din avion, e bine să începi să te uiți “both ways”. Dacă ar fi fost posibil, sunt sigură că avioanele ar fi avut ușile pe dreapta. Sau poate British Zburătorul are? Whatever… Spunea una dintre cocălătoare că această excursie a fost cea mai intimă întâlnire pe care a avut-o cu persoana cu coasa. Nu, dl Boloboc nu era cu noi. Să revenim. Când îți e lumea mai dragă realizezi că nu te-ai asigurat înainte de a traversa. WTF? Am procedat exact cum mă învăța mama când eram țânc și mergeam cu cheia de gât la școală: înainte de a te avânta pe trecerea de pietoni, te uiți în stânga, apoi în dreapta și pe urmă traversezi. Jur că așa am făcut. Wrong. Ordinea este dreapta, stânga. Multă lume cântă probabil acum la harpă pe meleaguri mai liniștite. Așa se explică faptul că la fiecare trecere de pietoni stă scris pe “partea carosabilă” unde ar trebui să te uiți. Sau poate doar s-au plictisit ca șoferilor lor să le fie suspendate permisele din cauza “stângacilor” de turiști.
 

Na bun. Să presupunem că treci cu bine de testul “look right, look left, look both ways”. Normal că nu vei apuca să treci pe primul verde. Pentru că pe primul omuleț verde ești prea preocupat să citești asfaltul și să te concentrezi în a afla care e dreapta. Ceva de genul “gizas, look right….dreapta, dreapta, dreapta e aia cu care scriu”. Nu te va deranja prea tare faptul că ești tot pe trotuar. Pentru că poți admira clădirile. Sau mașinile care arată într-un mare fel. Sau double-decker-ul. Sau pub-urile specific londoneze, în fața cărora aceiași domni care știu să poarte costumul știu să savureze o bere sau un ceva numit pimm’s (un fel de țuică de prună la noi, însă băubilă).
 

Cum sunt oamenii? Păi poate ar trebui să vă povestesc următoarea întâmplare: încă năucite de stânga dreapta, vaaaai câte flori și alte asemenea exclamații, nu reușeam să ne orientăm și ne tot uitam strâmb la o hartă. Și ea la noi. Se apropie un domn și ne întreabă dacă poate să ne ajute. Acu-i acu. Patru fete. Trăite și muncite în București. Prima: aoleo, portofelul; a doua: chiar așa disperată par? a treia: și aici cerșetori? ultima: am blocat circulația? Domnul ne privește galeș și ne întreabă cum poate să ne ajute că ne vede ușor dezorientate. Pe cuvantu’ tău? Și pe urmă ce? Ne duci la cafea? Sau sărim peste cafea? Sau ce? Nimic. Doar vreau să vă ajut. Caută-te, omule, sigur ești bolnav.
 

Cum e mâncarea? Micul dejun e sănătos. Dacă te rezumi la pâinea prăjită și la dulceață. Că în rest, fasole, ouă, șuncă și alte asemenea produse dietetice. Prânzul…fish and chips. Bine că au parcurile alea în care pot face tot ce îi taie capul pentru a detona asemenea bombe calorice. Înghețata….înghețată. Berea….bună și blondă. Barmanii serviabili. Prea serviabili.
 

Vreți să vizitați și pe dinăuntru. 20 de lire. Cam atât costă orice. Că e London Eye, că e Tower of London, că e acvariul. Nu are importanță. Dacă din roată nu pot să vă povestesc prea multe pentru că am o problemă cu înălțimea și nu prea m-am mișcat de pe băncuță, în Turnul Londrei am înțeles de ce la ei se poate și la noi nu prea. Pentru că ei știu să îmbrace istoria în haine de epocă și să o povestească astfel încât să o înțeleagă și o ignorantă ca mine. Pentru că știu să transforme într-o poveste interactivă până și prezentarea unor instrumente de tortură. Și pentru că i-a dus mintea să expună bijuteriile reginei pentru toți gură cască dornici de clătit privirea cu pietroaie și pietricele care mai de care mai prețioase. Oricum, pregătiți-vă să stați la cozi.
 

Vreți ceva inedit. Intrați și ascultați o slujbă în Westminster Abbey. Corul și orga te îndeamnă la visare. Sau simplul fapt să știi că mergi pe drumul spre altar pe care a mers Lady Di e suficient pentru a merita jumătate de oră din timpul călătorului în căutare de agitație. Ar mai fi ceva inedit. Încercați un prânz cu conserve cărate din România de teama prețurilor way over the budget. Și o să ziceți: așa și, unde e ineditul? Păi așezați-vă pe malul Tamisei, în piața Parlamentului printre veverițe și studenți studinciosi, chiar lângă Big Ben, în fața catedralei mai sus amintite. Și mai vorbim atunci.
 

Mergeți în cuplu și vreți să fiți mândri de fetele voastre? Sau voi, fetelor, aveți impresia că sunteți shopping addicted? Duceți-vă la Primark. Ca să vedeți ce înseamnă shopping. Și reduceri. Sau un raport calitate-preț ok. Și tot legat de cumpărături, cât de departe suntem noi de a ajunge în punctul în care să ne scanăm și să ne achităm singuri cumpărăturile, fără a fi tentați de a strecura ceva în geantă înainte de a-l achita?
 

Ar mai fi ceva: transportul te îndoaie. La portofel. Indiferent că vorbim de metrou, autobuz sau taxi. Așa că… mersul pe jos face piciorul frumos. Să nu mâncați diverse fructicele care trebuiesc aruncate la vreun coș de gunoi. Coșurile de gunoi sunt mai bine ascunse decât chiar bijuteriile reginei. Cu toate astea, Londra e un oraș curat. Aglomerat, dar curat.
 

Nu vă pierdeți vremea cu Schimbarea Gărzii. Sau mai bine, pierdeți-vi-o! Ca să nu fim singurele fraiere. Și ca să vedeți totul în displayul aparatelor de filmat ale celor din fața voastră, care sigur au a family defilând. Aaa, și ca să ascultați What a wonderful world. În interpretarea oamenilor în uniformă. Noi încă nu am înțeles dacă muzica e aleasă de Regină care s-o fi săturat și ea de atâta fanfară militară și e deschisă la nou sau dacă în ziua în care am fost noi soarele îi bătuse ușor în căciuli pe căciuloși. Sau poate suntem doar noi ignorante.
 

Despre vreme. Noi nu am văzut decât doi, repet DOI, stropi de ploaie în dimineața când am ajuns. În rest am avut parte de vreme ok. Oricum, umbrela la ei e cum e telefonul mobil la noi. Are un loc propriu în fiecare geantă. Despre vremuri. Nu mi s-au părut nici stresați de criză, nici preocupați de mâine. Trăiesc momentul. Când am vizitat noi, trăiau momentul Papa la Londra. Fără nervi și înjurături că traficul era blocat.
 

Bilanț: 570 de lire pentru două persoane, cinci zile cu tot cu cazare și cu un parfum achiziționat din duty free; 6 magneței pentru prieteni; bomboane și ciocolățele pentru colegi; n-am reușit să ieșim din Londra, am mai fi avut nevoie de 2 zile; 1300 de fotografii din toate unghiurile.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *