Da, ideea de azi mi-a venit și ascultând la radio o emisiune și văzând aseară la tembelizor doi politicieni care s-au bălăcărit pe la primărie din nu știu ce considerente, lăsându-ne însă impresia că se luptă cu câinii pentru binele nostru, al poporului și al lui, al orașului. Și de la o vizită a unui prieten al colocatarei, omu’ turc de fel, venit turist la București. Și de la cea din urmă călătorie, efectuată la Roma.
Așa. Să le luăm pe rând. Să presupunem că aș fi turist. Și aș veni în concediu în București. Că poate și în țara mea aș avea calendare din acestea de birou cu capitalele europene. Și poate mi-aș propune să văd tot, să nu scap nimic, drept urmare nici capitala României. Și m-aș interesa în primă fază la nenea Google. Să-mi spună el câte ceva de București. În primă fază. Și îmi spune că Bucureștiul a cunoscut un bum economic și cultural. Că deși războiul, Ceaușescu și cutremurele (presupun că se referă la cel din ’77) au distrus multe din clădirile centrului istoric, unele încă mai rezistă. Eu, ca turist, voi crede. Și voi zice: să merg să văd arhitectura, vechi împletindu-se cu nou și de ce nu, chiar și ruine.
Și uite așa, urca-mă-voi într-un avion. Acuma, dacă sunt un turist mai avut voi ateriza pe Otopeni. Și mi se va părea un hangar în comparație cu aeroportul de unde am plecat. Dacă sunt un turist mai sărac sau mai zgârcit (gen colocatara) voi ateriza pe Băneasa. Care nu știu cum mi se va părea, dar sigur e un hangar. Voi fi fascinată de primitivitatea locului. Sau, mai rău, speriată de-a dreptul. Să zicem că depășesc starea. Și ies din aeroport unde vameșii, cu fețele îngropate în grimasă, îmi vor ura un bine-ați venit aruncat printre dinți.
La ieșire mă acostează unul dintre cei 2.15 milioane de românași. Prima legătură cu orașul ce mă va găzdui pentru o săptămâna. Voi fi taxată de la Băneasa până pe Calea Victoriei 200 RON. Adică 45 de euro. Nu mi se va părea că am fost țepuită, din moment ce și la Madrid costă tot cam atât drumul de la Barajas până în oraș. De ce-mi voi da ulterior seama: Băneasa e în oraș, nu la kilometri buni de oraș. Și taximetriștii din Spania stau la rând, într-o ordine de nedescris. La București, taximetriștii te acostează pe rând, care cât poate de tare.
Bine. Voi fi ajuns în centru. Cum hotelul era destul de piperat și cum colocatara stătea cu ochii pe mine în momentul în care am făcut rezervarea, am zis că ar fi bine să închiriez un apartament. Și am închiriat. Unul cu două dormitoare. Pe Teodor Aman. Cu 90 de euro pe noapte (să presupunem că a mea colocatară era la baie sau n-a văzut sau ceva, măcar de dragul poveștii). La ăștia se mai adaugă 9 % taxe. Într-o vilă, la etajul 3. Am o hartă pe site, însă nu mă ajută. Să trăiască însă Google Earth. Ajung. De fapt, mă aduce taximetristul. Care îmi și recomandă ceva în timpul călătoriei. O muzică. Sună așa turcesco-grecesco-bulgaro-arabă. Mă simt prost. Mă gândesc că ar fi trebuit să mă informez mai bine. Aș fi știu atunci să apreciez o doamnă, Minodora cumva.
Buuun. La apartament trebuie să mă întâlnesc cu proprietarul să îmi dea cheile și să îmi arate apartamentul. Trebuia să ne întâlnim la ora 19. Am întârziat, în condițiile în care avionul a aterizat la ora 17. Nu m-a deranjat să stau la coada cât vedeai cu ochii de mașini. Mi-am imaginat ce reprezintă fiecare clădire întâlnită pe drum. Din păcate, domnul șofer de taxi nu a putut să mă familiarizeze decât cu muzica. Nu prea a știut să-mi explice pe unde treceam. Sau nu a putut. Că am uitat să vă spun. Nu vorbea engleză. Nici franceză. Nici italiană. Iar în spaniolă știa doar câteva cuvinte care, sincer, nu ne-ar fi ajutat la mare lucru. Singură mea problemă era lipsa de punctualitate. Și că îl voi încurca pe acel om care mă va fi așteptat preț de 15 minute.
Ajung la apartament. Zona interesantă. Ne-au cam zgâlțâit gropile. Dar nu-i nimic. Gropi sunt și la noi. Era deja 19.15. Îl caut din priviri pe proprietar. Pe care nu reușesc să-l găsesc. Sau poate l-am ratat deja. Ne punem pe așteptat. Pe la 19.30 deja încep să-mi fac probleme. Nu am vrut să îi cred pe toți cei care m-au sfătuit să am grijă cu rezervările astea online, mai ales când vine vorba de București. Mă gândesc cum am pierdut avansul. Problema însă nu era asta. Mă gândeam unde vom dormi în noaptea care se așternea, aducând cu ea figuri ciudate.
Pe la ora 19.45, vine un domn și se prezintă ca fiind cel cu care am ținut legătura din momentul rezervării. Ne conduce la apartament. Îmm. Nici prea prea nici foarte foarte. Curat, deși parcă mirosea ușor a vechi. Și încă puțin a mucegai. Mobila de la Ikea. Asta ne-a mai făcut să ne simțim un pic ca acasă. Aparatura puțin depășită. Prăjitorul de pâine părea că nu a mai fost folosit de ani buni. La bucătărie, mi s-a părut că miroase ușor a gaze. Toate ifosele mi-au fost șterse de o uitătură și un cot al colocatarei. Am stabilit cu dl proprietar să ne lichidăm cu bănuții în ultima zi.
L-am întrebat dacă ar putea să ne recomande ceva de făcut în București. Sau dacă ne poate da vreo hartă. Sau măcar să ne spună un loc de unde să ne luăm informațiile utile. Ni l-a recomandat cu căldură pe nenea Gugăl. Și ne-a mai recomandat să nu ne trăznească prin minte să mergem într-un loc numit Ferentari. Sau Rahova. Sau Berceni. Ne-a recomandat să stăm mai pe lângă centru. Și să avem grijă la portofele. Ceea ce am și făcut.
Asta a fost prima după amiază în Bucharest. În următoarea postare am să vă povestesc ce am văzut, cum, cât, când. Și alte impresii.
Te iau ghid in capitala patriei noastre???vrei?dar fara remuneratie mon cher, ca bugetarii sunt in greva. :))))))))))))))))))))
C.
asteptam continuarea…m-ai dezamagit teribil, ma cherie:(
Vine si continuarea…zilele astea:)