Ziua diverselor ruine

 
Ziua 3. Același mic dejun. Același salam. Aceeași cană de lapte. Poate ar fi de menționat că deja știam de unde să ne luăm tacâmuri și șervețele și nu mai trebuia să li se mai facă milă celorlalți turiști de mațele noastre mai frumos sau mai urât chiorăitoare. Și ar mai fi de menționat că a fost prima dimineață cu soare, în celelalte două neputând pleca de la hotel cu noaptea-n cap din cauza ploii. În rest, dimineața s-a scurs la fel ca suratele ei două.
 
Metroul ceva mai liber. Excat ca la noi, când după ora 9 circuli omenește cu metroul. Ne propuserăm ca în această minunată zi să o luăm spre Colosseum. Asta însemna un efort suplimentar. Trebuia să schimbăm magistrala. Ok. Mi-am dat seama de ce e o vorbă în popor care spune că e mereu loc de mai rău. M-am simțit ca în Ferentari. Trecem peste aceste cârcoteli. În metrou ne răzgândim și decidem să ieșim din Roma și să o luăm spre Ostia Antica. Zis. Că de făcut, mai greu.
 
Ajungem în stația de metrou în care se presupunea că vom face schimbul cu trenul. Da. Numai că în ghidul nostru nu ni se mai dădeau indicații referitoare la cum, când și de unde. Probabil prin prisma faptului că în orice oraș mare există puncte de informații turistice sau măcar localnici dornici de a sări bietului turist în ajutor. Și ca să nu par singura răutăcioasă, aceleași plângeri le-am auzit venind din partea unui cuplu spaniol care căuta disperat aceleași locuri. În fine, am fost ajutate până la urmă de o doamnă de la curățenie, care ne-a îndrumat spre trenul nostru.
 
După o călătorie de 30 de minuțele, ajungem la destinație. Ne mai costă vreo 8 euro intrarea și vreo 2 euro harta, ca să nu ne rătăcim printre pietricele. Locul e încărcat de istorie. Un fel de Râșnov. Păcat că ne-au cam pișcat musculițele. Multă lume și pe aici. Și mult de mers pe jos. De altfel, aici și-au dat obștescul sfârșit tenișii mei chinezești, martorii a trei zile de cunoaștere în intimitate a asfaltului și pietrelor cubice din Roma. Și încă o chestie pe care am remarcat-o: intereseul lor în a-și conserva și restaura vestigiile. Peste tot erau grupuri de studenți la Geologie care măsurau, reparau, protejau.
 
După vreo 4 ore de mers printre ziduri, imaginându-ne cum stăteau romanii la masă și spuneau bancuri sau își făceau planuri de călătorii și vacanțe, zisei să îmi încerc norocul în a obține un bonuleț de la o benzinărie, bonuleț cu care să justific delegarea mea la Roma. Nuuu, nu am vrut să păcălesc pe nimeni. M-am dus să cumpăr un ulei. Că sucuri ăștia nu țin în benzinării. Nu a vrut domnul să-mi vândă nimic, pe motiv că benzinăria e cu autoservire. Ok, mă autoservesc, plătesc și mătăluță îmi dai bon. Nu a fost chip, mai ales că engleza lui era la același nivel cu italiana mea, adică aproape de nivel 0.
 
Dezamăgită de lipsa de atitudine deschisă către client a domnului colorat de la benzinărie, o luai spre Roma, însoțită de cele două co-călătoare care mai de care mai încântată și mai extaziată de ceea ce vizitasem. Ajunserăm cu toatele la concluzia că toate cârcotelile se datorează în mod sigur foametei. Și ne ziserăm să o luăm iar spre centru. Ajunserăm astfel pentru a doua oară în zona Fontana di Trevi. Nu însă fără a ne permite luxul de a ne rătăci, sub amenințarea unei ploi călduțe de sfârșit de vară. Și dacă tot ne rătăcirăm, ne și certarăm puțin, ca să condimentăm puțin călătoria.
 
După ce depășirăm momentul de crize existențiale, certuri și blesteme, ajunserăm cu chiu cu vai și la tavernă. Sau restaurant. Sau ce-o fi fost locul acela pitoresc, specific italienesc în care mâncarăm lasagna făcută de un bucătar chinez și servită de un ospătar turc, băurăm americănește, plătirăm nemțește, vorbirăm românește. Oricum, lasagna de mare excepție. Și ideea cu Happy meal super tare. În cinci euro mâncai pe săturate. Un fel de meniul zilei la noi. Numai că la ei era ceva mai diversificată mâncarea.
 
Dupa cum prea bine se observă, din ziua a treia am cam început să ne plictisim. Deși priveam cu interes spre ceea ce mai aveam de văzut în Roma: Colosseumul și Forul Roman. Dar despre asta….va urma.
 
  1. Carte, cand apare ???
    Bun salamul? a fost cu soia cumva?de la "alimentarurile" noastre.
    Revin cu rugamintea ca asteptam si poze .
    C.

  2. Stai sa le luam pe rand: carte, ce carte? Un as de trefla?

    Salamul asa s-asa. Dar a contat si micul dejun. Am avut energie.

    Poze….ce-i aici hi5?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *