Se făcu dimineață. Ora 9 la noi, 8 la ei. Să ne trezim și să o luăm din loc. Zis și făcut. Plecăm de acasă în jur de 8.30. Pe străzi nimeni. Naturalmente, oamenii sunt la muncă azi. În fine, să batem orașul la picior. Hmm, impresii despre Barcelona pe lumină. Nu diferă puțin de București. Străzile lor sunt înguste, respiri intimitate peste tot, dacă mergi în liniște se aud sforăiturile celui de la ultimul etaj. Ultimul etaj e patru. Că la ei clădirile nu sunt blocuri turn gri, sunt blocuri cochete, pline cu muscate. Barcelonezii se deplasează cu scuterele, cu bicicletele. Pe bune, am văzut oameni în costum și la cravată care pedalau de mama focului. Toată perioadă nu am văzut niciun ambuteiaj, au fost probabil mai puțin de 100 de mașini cu care m-am intersectat. Am văzut în schimb un sistem de transport în comun super bine pus la punct. Să revenim însă.
Ajunserăm după nu știu câte străduțe parcurse la Sagrada Familia. Ok…poate mă așteptam eu la altceva. Impunătoare, nimic de zis, numa’ că nu pot să zic că m-a impresionat cum m-au impresionat mănăstirile din Bucovina anul trecut. Poate pentru că erau prea mulți turiști chinezi, mici și zgomotoși, care nu prea te lăsau să intri în starea necesară contemplării. În fine, nici nu ne-am mai deranjat să intrăm. Nu neapărat din zgârcenie, cât din cauza faptului că toată șmecheria era sub asediul macaralelor.
De aici, pornirăm la picior pe Las Ramblas. Shopping, shopping și din nou shopping. Reducerile sunt amintiri, așa că prețurile cam ca la noi. La Zara găsim pulovare made in România. Știm, la Slatina le poți lua cu 30 de RON. Aci, fiindcă miros a Barcelona, dădurăm 25 de euroi. Trecurăm și pe lângă Pronovias. Very expensive, nu te puteai apropia nici să arunci cu privitul. Poate, cândva, când vom merge cu Taromul… Tot cu ochii după cârpe, era să trecem pe lângă La Pedrera fără să băgam de seamă. Interesant, nimic de zis, însă coada întinsă pe enspe mii de rânduri ne descurajă în a mai cheltui niște euroi pe intrare. O analizarăm pe afară preț de câteva minute și plecarăm cu pași repezi spre alte magazinașe.
Tot mergând și analizând țoale, ajunserăm în El Raval, un fel de Ferentari pe spaniolă. Scarry. Pe bune. De acolo nu am nicio poză că mi-era frică să mă opresc. Ne-am cam și rătăcit și mi se părea că suntem într-un labirint din care nu mai găseam ieșirea. Iar negrii aceia, pardon afroamericanii, mi se părea că se uită cam cu jind la soră-mea așa înaltă și apetisantă, numa’ bună de o friptură. Așa că eu băgai a cincea, deși co-călătoarele strigau disperate să șed la poză pentru posterioritate. Hai hai, că eu vreau să mai existe posterioritate, să ne mișcăm mai cu talent. Eu știam că-s bună la viteză, însă cred că acolo mi-am doborât propriul record. Și tot acolo mi-am luat toate înjurăturile pentru că fugeam fără a privi înapoi și fără a-mi aștepta grupul.
Ieșirăm într-un final. Pfiu, slavă Cerului! Ca să sărbătorim că scăparăm cu viață, băgarăm o înghețată. Eheee, da’ ce înghețată…5 euro două înghițituri. Și dă-i și mergi, și dă-i și bifează obiective. Așa văzurăm noi și Palao de Musica. Tot pe dinafară. Știu, știu, o să ziceți că am pierdut vremea de pomană și că nu am văzut ce era mai frumos, adică interioarele. Asta e, am stat mai prost cu răbdarea. Spre sfârșitul zilei, ziserăm să băgăm o pizza de la Pizza Hut. Îmhm…good idea. 25 de euro. Pas, că oricum îngrașă.
Hai la metrou că ne căpiară picioarele! La metrou, doamna de acolo nu vorbește engleză. Ieeei, ce surpriză. Ne ajută un nenea polițist, ne dă niște indicații și ne lasă să ne descurcăm. Nu a fost greu. Barcelona e super tare în transport. Din orice parte a Barcelonei până în centru nu faci mai mult de 10 minute. Iar metrourile vin la maxim 2 minute. Numa’ că sunt cam jalnice. Aici îi luăm. Metrourile noastre sunt mai curate. Oamenii sunt mai împuțiți, dar metrourile noastre sunt mai ok. Pfiu, ajunserăm. Hai la supermarket că ne chiorăie mațele! Pe un lapte, o pâine, niște mezeluri și două sticle de cola dădurăm 28 de euro. E mai bine decât Pizza Hut.
Prima zi s-a terminat cu un duș fierbinte și cu o masă nu prea copioasă că mai aveam de vizitat și în zilele următoare și nu voiam să ne îngreunăm… situația. Așa că, după prima zi: 70 de poze, cinci bășici pe fiecare picior, 50 de euro cheltuiți, spaniola îmbunătățită, nicio cucerire (pentru curioși), multe amintiri.
Va urma….